Prin absurd sa presupunem ca esti informat de cineva/ceva ca mai ai 3 zile si ajungi la 2 m sub pamant. Intrebarea mea e simpla: esti pregatit sa mori? ai datorii? ai remuscari? ai promisiuni de care nu ti-ai tinut?
La cate dintre intrebarile de mai jos ai un raspuns de dat?
– de ce eu?
– am fost un om bun?
– am facut tot ce trebuia facut?
– ce mi-a lipsit in toata viata?
– am ascultat ce au avut altii de zis?
– am muncit indeajuns de mult?
– i-am ajutat si pe altii?
– ce trebuia schimbat la mine?
– am ranit pe cineva?
– m-am plans des de cate ceva?
– unde voi ajunge?
– m-am distrat destul?
– mi-a pasat de cineva pana acum?
– mi-am petrecut destul timp cu familia?
– am fost deschis la noi orizonturi?
– am judecat gresit pe cineva?
– care a fost scopul meu in viata? l-am atins?
– mi-am infruntat cea mai mare teama a mea?
– am multumit pentru ce am primit?
– am fost recunoscator?
– am incercat macar o data sa schimb ceva la lumea asta?
– pe cine nu am apucat sa intalnesc?
– care este cel mai mare regret al vietii mele?
Lista e lunga si sunt sigur ca niciodata nu ti-ai pus astfel de intrebari. Ce ai de gand sa faci acum cand ti’ai dat seama ca viata este ca flacara unei lumanari ce se poate stinge la o simpla adiere de vant?
Evident, as vrea sa mor la vreo 20 de ani dupa ce innebunesc.. 🙂
“As vrea sã înnebunesc într‑un singur caz. Cînd as sti cã as ajunge un nebun vesel, vioi si permanent bine dispus, care nu‑si pune nici o problemã si n‑are nici o obsesie, dar care rîde fãrã sens de dimineata pînã seara. Desi doresc infinit extaze luminoase, n‑as vrea nici de acestea, cãci ele sînt urmate de depresiuni. As vrea însã o baie de luminã caldã care sã rãsarã din mine si sã transfigureze întreaga lume, o baie care sã nu semene încordãrii din extaz, ci sã pãstreze un calm de eternitate luminoasã. Departe de concentrarea extazului, ea sã se asemene cu usurinta gratiei si cu cãldura zîmbetului. Intreaga lume sã pluteascã în acest vis de luminã, în aceastã încîntare de transparentã si imaterialitate. Sã nu mai existe obstacol si materie, formã si margini. Si într‑un asemenea cadru sã mor de luminã.” emil cioran
viata e degeaba pt unii
abea astept sa mor, dar acidental, pentru ca.. atata cat pot fac si eu pentru ceilalti cu greutati pe masura mea
dar.. nu sunt sinucigas, si tragerea mea e spre viata.
nu e decat o frica personala de rai si iad.. poate daca exista asa ceva, ma pot ruga pt ceilalti, dar poate e doar o copilarie de-a mea
poate
eu nu sunt pregatita sa mor…de fapt nu stiu daca cineva poate spune asa ceva. intotdeauna mai ai ceva de facut, ceva de reparat, un cuvant, o promisiune de respectat…..niciodata nu este momentul oportun sa mori
Cred ca as incepe sa rad si mi-as continua viata. Prefer sa mor si gata… nu vreau sa stiu motivul si secunda mortii. Vreau sa fiu fericit in clipa mortii, sa iubesc si sa simt ca mi-am indeplinit macar acest ideal…
Plus ca va fi o moarte fizica… voi fi cu adevarat mort decat atunci cand prieteni nu isi vor mai aduce aminte de mine. Cand nimeni nu va stii ca am murit.
Nu vreau sa mor, Cam la 50-60% din intrebari pot da pe loc un raspuns sigur, la unele trebuie sa ma mai gandesc, iar la unele nu stiu ce sa raspund.
Nu sunt pregatit sa mor. Sunt prea tanar.
pai… din cand in cand mai fac si eu un “check” pe lista ca sa nu se adune mult in momentul in care primesc preavizul. totusi vreau sa cred ca moartea nu e de gen masculin si drept urmare stie sa fie spontana :>
Eu sunt pregatit si sunt prea sictirit momentan sa regret ceva, dar nu vreau sa mor…azi. Probabil daca as afla asta, m-as duce la prima persoana pe care am placut-o foarte mult si as saruta-o…chiar si fortat. Dar nu cred ca as face asta, pentru ca as stii ca nu prea se merita, ar fi ceva banal, nesemnificativ. Cred ca as face prostii si m-ar omori cineva inainte 🙂