Regiunea Cadrilater, scurt istoric

Sunt sanse mari ca o parte dintre cei care citesc acest articol sa nu fi auzit pana acum de regiunea Cadrilater sau ce ar putea insemna acesta. E stiut faptul ca generatia noastra este informata cu ce se considera ca am avea nevoie sa stim iar alte lucruri raman ingropate sau ascunse fedeles. Pe scurt, despre Cadrilater: este partea de sud a teritoriului cuprins intre Dunare si Marea Neagra si a avut mai multe denumiri, cum ar fi “Dobrogea Noua”, “Dobrogea de Sud” si “Cadrilater”. Acest teritoriu a fost tot timpul de-a lungul istoriei disputat intre Romania si Bulgaria, aflandu-se pe rand intre granitele fiecarei tari. Adica, s-a jucat un soi de popice: cand la mine, cand la tine.

Al cui este de fapt Cadrilaterul, pana la urma? Pentru inceput, e bine de mentionat existenta unei harti din sec. XIV-lea al acestui colt de lume (cel care a descoperit harta fiind Petre P.Panaitescu – cel care a scris manualul de Istoria Romanilor de clasa a VIII-a) care ne arata Dobrogea, inclusiv Cadrilaterul, ca facand parte din Tara Romaneasca a lui Mircea cel Batran. Iar prin redobandirea lui in anul 1913, s-a creat un loc de refugiu pentru romanii macedoneni, persecutati la acea vreme in mai toata Peninsula Balcanica.. ca si acum de altfel. Cativa ani mai tarziu, in septembrie 1940, sub presiune externa a fost semnat Tratatul de frontiera romano-bulgar, in Craiova, prin care cele doua judete din Cadrilater (Caliacra si Durostor) sa fie cedate Bulgariei. Lucru care s-a si intamplat din pacate.

Deci Romania a stapanit acest teritoriu doar 27 de ani, care a trebuit sa il cedeze apoi, fara lupta, alaturi de Basarabia, nordul Bucovinei, Tinutul Hertei si nord-vestul Transilvaniei in 1940. In mod paradoxal, nici cei mai aprigi nationalisti din zilele noastre nu par sa-si mai aminteasca de acest teritoriu, si asa s-a ajuns ca unul din teritorii sa fie trecut sub tacere si pierdut in favoarea rusilor si a bulgarilor. Cati dintre romanii care au ajuns pe plajele Bulgariei au habar ca-si petrec vacanta de vara pe un tinut care candva era al Romaniei? Nu voi sti niciodata numarul acestora si zau daca mai conteaza acum. M-am documentat putin si am aflat ca istoricul Neagu Djuvara a mentionat in cartea “O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri” (Humanitas 2002) ca preluarea Cadrilaterului a fost o greseala istorica pe care noi, romanii, am platit-o scump. Cert este ca dupa 1940, zeci de mii de familii de romani si aromani, colonizati de noi, au fost obligate sa-si lase in urma avutia si sa-si inceapa viata in alte tinuturi.

Am facut o scurta trecere in revista a unui tinut care a apartinut candva micii noastre tari, care, in prezent, este “atacata” din te miri ce interese ascunse ale unor mari puteri, iar noi, muritorii de rand, stam, ne uitam, constatam si asteptam.. ce asteptam? Asteptam ziua de maine, de poimaine.. pana cand incaruntim si-om vedea noi ce are sa fie si atunci.

Sursa imaginii: historymaps.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *