Secretul mintii mele nebune

Imi ajunge cu lumea asta. Intins, fumez ultima tigara fara nepasare. Nu te aud, nu te mai vad, nu mai simt nimic. Sunt doar eu si linistea dinaintea furtunii. Adierea vantului se joaca cu parul meu si bratele-mi dezgolite ating apa rece ce se strecoara printre stancile acoperite de alge verzi. Nu mai vreau.. sa te vad, sa te aud, sa te simt, sa te miros si sa te stiu langa mine.

Agale pasesc prin padurea vietii, cineva ma striga, nepasator imi vad de drum. Ultimii fluturi albi imi ies din piept si se ridica ca intr-un vartej deasupra padurii. Tu te ascunzi dupa copaci, fugi din calea fericirii. Ma doare maxilarul, gatul mi-e inflamat, dar nu mai conteaza. Vocea mea oarba nu a ajuns la tine.

Ma rostogolesc in abisul tacerii intunecate unde raman doar eu si durerea mintii mele. Lumina vindecarii nu poate strabate, dezbracat tremur pe un piedestal de marmura neagra, aripile imi reapar si flacari reci deformeaza umbra demonului intors acasa.

Pentru fiecare fiu ratacit intors acasa se naste un alt explorator. Te blestem sa nu ai liniste pana nu ma vei trezii iar..

2 thoughts on “Secretul mintii mele nebune”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *