18 ani

Imnul meu de 18 ani..

Dintr-o greseala am revenit peste melodie si imi aduc aminte ce nebunie era cand abia asteptam sa ajung in ziua in care o sa fiu om mare. Imi imaginam doar iubirea. Bacul era usor. Trebuia sa fie sa scap si sa plec de acasa. Sa fiu nebuna si independenta. Sa rad. Sa tip. Sa cred ca nimeni nu ma vede. Si sa iubesc. Simteam goluri in stomac numai cand ma gandeam ca fix in ziua in care suflu in lumanari o sa invat sa iubesc. Sa fiu indragostita. Sa-mi urce inima in gat cand imi trecea un gand aiurea ce ma ducea la EL…

Trebuia sa mut muntii din loc, sa tremur, sa fug… sa ma schimb si sa nu fiu adult.

Iar facultatea… doamne… urma sa fie marea mea escapada. Vise pure. Nu vedeam decat ca filmele americane cu adolescenti si campusuri, petreceri, betii crunte, tatuaje, ceva urme de bravura, departe de mine si de orice semn de rationalitate.

Si iubeam. Si tremuram.

Si am ajuns la 18 ani. Fat-frumos si-a luat masina probabil si nu ma vedea pe mine mergand pe jos. 18 ani am implinit cand am intrat clasa a 12a si era departe bacul. 18 ani aveam cand mi-am dat seama ca nu sunt omul pe care as fi dorit sa-l cunosc. 18 ani a fost varsta cand mi-am dat seama ca eram cam decalata cu un an de evenimente.

Si am ajuns la 19 ani care au fost superbi pana azi. L-am cunoscut si l-am iubit (sustin asta pana gasesc o definitie clara a iubirii). Bac-ul l-am luat fara spaga, ci doar cu emotii peste limita. La facultate am ajuns si fac ceva ce imi place. Fauna de acolo ma amuza si realizez mai mult decat oricand ca nici macar jumatate din ce mi-am propus nu am reusit sa fac…

Si invat sa iubesc 19 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *