Eram inca doi copii, pielea ne stralucea in soarele de vara, mainile nu ni se mai desparteau, nici nu ne mai aminteam zilele triste. Nu era vorba de sex ci de dragoste, nu ne intalneam ci reuseam sa devenim o singura fiinta. Viata era simpla, emotiile greu de tinut in frau, aveam sufletele curate.
Cum sa uit felul in care imi batea inima cand am ajuns prima data in patul lui, cum sa imi scot din minte felul in care vorbeam despre el ca si cum ar fi fost zeu meu personal, cum sa nu ma mai gandesc din cand in cand la plimbarile noastre tinandu-ne de mana ori cat de frica imi era ca o sa-l dezamagesc? Am fost unul inceputul drumului celuilalt, nu stiam cum ar putea fi altfel…
Acum avem vieti complicate si mai multe probleme decat putem sa numaram, acum cerul pare tot timpul innorat si… eu nu mai am parfumul lui pe hainele si pielea mea. Nu mai scriu scrisori in care sa-mi declar dragostea, nu mai pastrez mesaje, nu mai sunt copil… Ratez relatii dinainte de a le incepe, imi duc viata printre hartii, imi vars amarul pe blog, invat si gasesc rar carti pe care sa le citesc de placere. Am zeci de prieteni la care tin enorm si patul, in continuare, gol, fug de orice ar putea semana a relatie normala, ma transform tot mai mult intr-o persoana stearsa ce nu o sa mai vrea sa-si asume niciun risc. El e prins intr-o relatie din care nu mai poate iesi, nu pentru ca nu si-ar putea vedea viata fara ea, iubind-o mai mult decat orice, doar pentru ca i-e teama de o viata fara ceea ce ii ofera ea. Avem doua existente cenusii… insomnii dese si cautari fara rezultat.
Timpul pusese un val al uitarii peste niste sentimente frumoase, si, ieri, Universul a vrut sa-l destrame, pentru amuzamentul propriu si atat… nu ne putea face decat rau. Eram in acelasi lift, la fel ca “atunci”… eu rezemata de un perete, intr-un colt, privindu-l ca si cum incercam sa pastrez o imagine pentru mai tarziu, el in celalalt colt, facand acelasi lucru… S-a apropiat si m-a sarutat, si imi doream sa ramanem prizonierii acelui moment pentru totdeauna… “Copil prost, in viata lucrurile nu functioneaza asa…” mi-am spus de zeci de ori intr-o singura secunda. Degeaba, o mica flacara tot s-a aprins in sertarul amintirilor din mintea mea bolnava… si-acum cam doare.
