Amintirea ei

Inca se putea spune ca e vara si, in noaptea aceea, caldura nu se mai risipise odata cu lasarea serii. Nu reuseam sa adorm, iar lumina lunii intra printr-o mica fereastra din capatul celalalt al camerei reusea sa imi dea impresia ca se intampla ceva important afara. Pe la 2:30 am iesit din camera mea, unde am dat peste A., care isi luase cateva lucruri si se ducea sa doarma pe plaja.

Vrei sa mergi si tu? Pana la urma toata lumea doarme in tabara, noi de ce n-am dormi pe plaja, unde e putin mai racoare? Am urmat-o fara sa stau pe ganduri. Sunetul valurilor, racoarea nisipului si caldura trupului ei nu m-au lasat sa adorm prea repede… Existau mii de intrebari, dar nu aveam curaj sa rostesc niciuna. Din cand in cand isi lipea buzele de obrazul meu si ma imbratisa. Nu eram in stare decat sa-i zambesc si sa ma joc in parul ei.

– De ce tie frica? m-a intrebat in timp ce imi mangaia coapsele.

– Nu stiu… nu vreau sa te dezamagesc.

– Lasa-ma pe mine sa hotarasc asta.

S-a asezat deasupra mea dandu-si jos tricoul. M-am trezit fascinata de forma sanilor ei, explorand cu pofta fiecare particica a lor, gustandu-i sfarcurile reci… Eram indragostita si ea ma facuse se uit de orice altceva. In dimineata urmatoare a plecat din tabara, lasandu-ma sa tanjesc dupa o noua noapte magica.

One thought on “Amintirea ei”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *