Cand vei fi citit randurile astea mie imi va fi trecut starea.. dar nu pot (din lasitate) sa tin in mine tristetea ce ma doboara in aceste clipe constienta de faptul ca o merit si ca trebuie sa fiu trista, sa ma las coplesita de ea, fara sa o ignor, fara sa o alung. E acuta, e prezenta, isi revendica drepturile cu atata intesitate si acuratete incat abdic in fata ei si ii recunosc suprematia. Nu te fac partas jocului meu; incerc sa te protejez de contagiune; sper ca distanta fizica si temporala sa fie bariere puternice in calea revarsarii ei.. iti scriu tie fara sa ma gandesc ca vei citi sau incerca sa simti ceva din starea mea; iti scriu prinsa de propriul meu rol in propria piesa in care tu devii parte fara voia ta.. nu iti spun ce rol ai; mi-e teama sa nu intelegi gresit.. sunt roluri instantanee.. create.. adaptate.. asa ca eu nu sunt eu, tu nu esti tu.
Incerc sa uit tristetea. Dar a lasat urme si de data asta iar eu am oboist.. Ma simt atat de obosita de mine insami, de tot, de absolut tot, incat somnul e singura evadare..