Comoara piratului

Caldura torida se revarsa alene peste cheiul lung si alb de piatra care se desprindea parca de mare si plutea in aer tare de alge putrede. La rand ca niste soldati obositi se odihneau barcazuri uriase alaturi de luntre mititele parca intepenite in piatra alba a stancii costiere. La vechea cafenea tolanita langa cheu ornata asimetric cu lanturi albastre si odgoane solide erau asezate marinareste niste trepte de lemn. Acolo se asezase un client destul de ponosit insa dupa felul tacticos in care isi tinea in coltul gurii luleaua alba din os de picior de iepure, se vedea ca un obisnuit al locului. El cauta in zare parca un punct de reper si la intervale lungi sorbea o cafea uitata pe masuta de culoarea tabacului.

Individul solid si albit parca vremelnic fusese marinar de soi la viata sa,devenit chiar pirat o buna vreme, timp in care luptase pe mare si in insule contra unor corabii de cele mai felurite forme si neamuri usurandu-le rapid de greutatea lor in stofe, tutun, rom, mirodenii si mai ales sclipitoarele comori de monede si giuvaieruri. Isi pierdu-se insa o mare parte din echipaj, fusese haituit pe mare si uscat si pentru o vreme s-a dat la fund si si-a schimbat rapid zona si numele fiind iscodit temeinic de trupele regale si de navele de negustori care organizasera adevarate expeditii pentru capturarea lui. Suferise in acelasi timp si o mare pierdere deoarece soldatii spanioli, prin iscoade bine platite au reusit sa ii incendieze corabia, fapt care a dus la pierderea unui mare numar din echipaj si la naufragiu fortat. O vreme a trait pe o insula pustie, numita Maytea, unde se zice ca ar fi lasat o mare parte din comorile jefuite timp de peste 10 ani. A imbatranit, insa in ochii lui aproape ingropati in gavenele lor sticleau o inteligenta rara care astepta noi aventuri si teritorii de explorat dar ascundeau o viclenie si un prietesug cu diavolul. Isi luase si niste ajutoare discrete dar aproape imbecile, cu ajutorul carora isi castiga existenta din pescuit si navigatie.

Nu exista in regiune un om mai priceput in arta marinariei si al strunitului corabiei pe timp de furtuna si hula mare. Ucenicii lui, cei smintiti erau Jack si Uty, niste prostovani voinici, lalai, vesnic cu hainele in neoranduiala si curgand de pe ei de rupte ce erau. Insa la un semn al batranului se insufleteau si deveneau vioi si sprintari, ca de nu, isi primeau crancena norma de pumni peste cap si picioare in fund cu mijloace de actionare sigure si eficiente. Cea mai mare parte a zilei cutreierau apele prin adancurile din jurul coastei si batranului port, aducand dupa ei capturi de diferite feluri, midii si stridii si mai ales caracatite si calamari de toate marimile in culorile lor brun-roscate care le decorau ambarcatiunile in topuri pline de culoare. insa “Baronul”, cum il alintau cu respect bietii dobitoci umani ii pastrase pentru o mare si ascunsa taina si anume gasirea unei comori pe care, neatinsa de ochii lacomi ai stapanirii spaniole, o ingropase un fartate de-al lui. Acesta era Morgan, pirat la randul lui foarte vestit, ce-si facuse un obicei din a hacui si spinteca trupele regale si pulhavii negustori care se aflau ca orataniile blege in calea vasului sau infam, celebra corabie King, ce sterfelise onoarea Frantei, Spaniei si Angliei la un loc, nepunand la socoteala grozaviile contraindigenilor prapaditi din insulele Caraibelor. Insa, in fine, Morgan piere, dar nu de moarte buna, ci otravit de o muiere strasnica, probabil abil trimisa de cei care il vanau. L-au razbunat fartatii prin prazi, jafuri si incendieri, razand de pe fata pamantului trei porturi si doua misiuni dominicane, dar , ce sa-i faci, batranul nu mai era.

Pe atunci “Baronul” era doar ucenic, insa dibaci si mare viclean ca a aflat cele mai mari secrete ale “Capitanului corsar” Morgan, mai ales unde-si tinea temutul pirat cele mai bogate prazi. Insa dupa moartea lui Morgan, istet, “Baronul” pe numele sau real Tomas Fink, s-a ridicat rapid la comanda celorlalti pirati fiorosi dar bolovanosi si inceti in gandire care s-au supus imediat acestuia. O perioada Fink n-a mai putut sa infrunte teribilele forte stranse contra lui si i-a lasat pe “baieti” sa intre cu capul in latul calaului dupa ce a fost capturata mandra fregata “King” care, distrusa cu tunurile a intrat in steiul unor colti de stanca si acolo a ramas sa zaca precum oasele unui batran cetaceu. “Baronul” a scapat de streang, deghizandu-se in muiere neagra si a calatorit astfel alaturi de o nobila din stirpe spaniola, o vaduva ramasa in urma teribilelor lupte cu piratii. Nu se stie cum dar printr-un siretlic frumoasa vaduva se lamurii ce era cu negresa aceea solida si impiedicata si ca pedeapsa “o” obliga s-o ia de sotie. Dar pana sa o stie de bucuriile vietii tihnite de baron castilian, fiind alaturi de sotia sa, aceasta se stingea brusc lovita de malaria care a afectat si cetatea lor insulara.

Profund indurerat si lipsit de incredere in soarta ce fusese nemiloasa cu el, “Baronul” se retrage de lume disparand o vreme din frumoasa insula, iar oamenii l-au crezut mor si i-au facut randuielile crestinesti de-ngropaciune. La cativa ani de la aceste triste lucruri, din padurile care acopereau insula a aparut un batran “Baron” o fiinta fara scop sau capatai dar care avea o bruma de avere ce o si pusese la treaba pentru pescuit costier si navigatie in zona recifelor ca pilot experimentat.

Si ajung oamenii sa-l stie de “Baronul” insa mult mai sters si imbatranit cu alte straie mult mai ponosite dar care nu atrageau ochiul asupra veritabilei lui identitati. Si-a gasit si cele slugi natange despre care am amintit ca urmareau cu atentie inghitind aproape orice indicatie scrasnita sau rastita a stapanului.

– Hey, Uty, forfaitule, vino sa vezi o dracovenie, spune Jack in timp ce din plasa de pescuit scoase o sticla veche de rom spaniola cu un mesaj scris pe o piele aproape putreda de miel.

– Uite baroane, o sticla ca in zilele bune, spuse Uty umflandu-se in pene, ca i-a luat-o inaintea tovarasului sau.

Acum cei doi erau tacuti si blegi asteptand ordine sau chelfaneala obisnuita.

– Da, da, tot o pacoste trebuie sa fie si asta, ii concedie stapanul pe cei doi cu un marait amenintator, trimitandu-i la munca, sa pregateasca barcile.

– Asta nu e lucru de saga, sopti “Baronul” aproape numai pentru el, si parca insufletit dupa un somn greu masura sticla si-i observa profilul inverzit de alge si invechit de soare.

– Ce duhoare, parca e de peste putred, zise el desfacand cu un gest scurt dopul care pocnii infundat lasand sa iasa un iz putred de vechi. Scoase mesajul si cu infrigurare il desfacu si ce vazu il incanta pe loc.

– Sa fiu al naibii, asta este harta lui Morgan, spuse el cu un hohot galgait. Aceasta harta il chinuise mult cu fantoma ei. Pe loc se hotaraste sa plece in cautarea ei, mai ales ca era vorba de una din cele mai mari comori ascunse de vulpoiul Morgan: cateva cufere de aur si bijuterii de cea mai fina lucratura, perle si nenumarate nestemate. Cel mai greu era de trecut de zona tulbure de corali care puteau sa rupa orice nava chiar de dimensiuni mijlocii, iar apoi era necunoscutul pentru ca insula era pustie si nemarcata pe vreo harta. Lup harsait de mare, batranul “Baron” s-a decis sa plece noaptea, pe tacute ca o fiara dupa prada.

Luntrea desi parea sigura incepu incet-incet sa ia apa si sa ii ameninte pe cei trei aventurieri cu scufundarea inainte de a ajunge la comoara mult dorita. Astfel ca “Baronul” ii pusese pe haidamaci la treaba sa scoata apa cu o pompa veche de lemn. Dupa vrea doua ceasuri de lupta laguna din fata insulei mult ravnite incepu sa apara neagra-albastruie poleita de stelele care se reflectau pana in adancuri.

– Jack, Uty, sariti din barca, afurisitilor si trageti odgonul la mal, apoi ancorati-o zdravan! racni batranul pirat. Intocmai cei doi voinici legara barca si micul cortegiu se puse in miscare pe mal parca asteptand o directie anume conform hartii aruncate de soarta la mal. Luminand cu facliile, “Baronul” incepu cu infrigurare sa caute punctul final pe magicul inscris. Acesta arata pe un fond galbui cu litere ingrosate mesajul pe care l-au urmat intocmai. insa cei doi slujitori ai batranului lup de mare s-au repezit inainte chiar atunci cand urmau sa gaseasca cu adevarat locul comorii care era langa o mlastina langa o lespede marcata cu un vultur care tine in gheare un craniu. Au inceput sa se lupte cine sa dezgroape primul comoara pana cand s-au pravalit in mlastina invecinata care a inceput sa bolboroseasca straniu simtind prezenta mortii. Batranul arunca o franghie sa-i scoata insa se dezechilibreaza, in loc sa salte victorios cufarul plin de aur se balabanii ca un betiv si parca trasnit se pravalii si el dupa ei. Ca prin minune batranul a atins o parghie, scufundata langa stanca cu inscriptie si incepu sa se deschida un canal poarta de evacuare care golii treptat apa amestecata cu malul mlastinii. Dupa ce trecu un sfert de ceas aparu pe fundul improvizatei mlastini o lespede masiva de pietre cu numele si titlurile de mare pirat ale lui Morgan, cel care incercase pentru ultima oara sa-l ia in infern langa el pe piratul care-l tradase. Saltand lespedea au vazut cufarul comorii. Comoara era cu adevarat demna de un rege, cea mai mare captura de aur si nestemate pe care o vazuse baronul. Bijuteriile erau atat de frumoase si de stralucitoare incat nu iti puteai lua ochii de la ele, creand o stare de vis si de nebunie. Acestea erau in mare parte provenite de la nobilii englezi, bijuterii ale reginei si ale negustorilor spanioli. Au luat tot si au disparut in noapte. Ce s-a intamplat nu se stie prea bine. Dar parca in unele zile mai linistite apar din nou sticle cu mesaje sau hartii asteptand batranul pirat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.