Probabil unii dintre voi ati auzit de Constanta Free Tour organizat de Diana Slav, un tur gratuit prin centrul orasului si zona peninsulara. In martie am luat parte pentru prima data la acest tur si cand am ajuns in Piata Ovidiu, Diana ne-a spus cateva detalii despre cladiri si ce rol aveau in urma cu zeci de ani. Asta mi-a starnit curiozitatea sa caut mai multe informatii despre orasul Constanta din secolul al XIX-lea.
Cum se facea plaja
La sfarsitul secolului al XIX-lea, orasul Constanta avea statutul de statiune balneara. Ce putea fi mai minunat decat sa te scalzi in Marea Neagra si sa te bronzezi la soare.. imbracat. In vremea bunicilor nostri nu exista “dezmatul” de azi cand aproape totul este la vedere. In vremea respectiva statul la soare se numea “bai de soare”. Pe vremea respectiva majoritatea oamenilor isi pastrau hainele pe ei chiar si pe nisipul fierbinte. Ce solutii s-au gasit pentru pudicii secolului XIX? Au amenajat plaja cu vestitele bai, practic niste cabine, in care oamenii isi schimbau hainele si costumele “de scaldat”. Nu departe de “scaldatoare”, se gaseau chioscuri sau localuri, unde serveau mancaruri si “beuturi”. Conform unui document, care dateaza din 8 iunie 1892, rezulta ca baile erau date de catre primarie, in administratia unui antreprenor. Acesta din urma, avea obligatia sa asigure curatenia bailor cu cel putin doi oameni ca ajutor. O singura cabina nu putea fi retinuta mai mult de jumatate de ora, iar programul bailor era de la 7 dimineata pana la 8 seara.
Unde se cazau turistii
Cazarea se facea la particulari si la “oteluri” (hoteluri), cum ar fi: “Carol I” (categoria I), “Metropol”, “Panaiotti” (categoria a II-a), “Ovidiu”, “Gambetta”, “Orient”, “Belvedere”, “Transilvania” (categoria a III-a) si alte cateva. Poate vi se pare ciudat pentru timpurile noastre, dar pe vremea aia, particularii si “otelarii” (hotelierii) erau obligati sa informeze politia despre vizitatorii lor. Iar politistii, constiinciosi, raportau zilnic primarului. Si tot primarul aplica tarifele pentru turisti. In ce priveste sezonul estival, acesta era deschis de la 15 iunie si se incheia la 15 septembrie.
Casele de toleranta
Primele mentiuni oficiale, in documentele Constantei, despre prostituate apar in Regulamentul pentru Administratia Interioara din anul 1879. Dupa aceea, peste cativa ani, apar regulamente privind reglementarea prostitutiei. In ce priveste locatia caselor de toleranta, pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, acestea se afla in zona veche a orasului, iar din punct de vedere architectural, cladirile nu se distingeau de celelalte imobile, semnul distinctiv fiind un felinar rosu. Aceste case de toleranta nu se gaseau in vecinatatea bisericilor, a scolilor sau a gradinilor publice. Dupa 1900, pe masura ce orasul s-a dezvoltat, cele mai cunoscute strazi unde se practica prostitutia (legal sau ilegal) erau General Manu, Ion Lahovari si Cuza Voda. Dupa ce s-a interzis functionarea caselor de toleranta, activitatea a continuat in mod ilegal, normal. Clientii erau din randul romanilor, turcilor, tatarilor, armenilor, grecilor, bulgarilor si nemtilor. Pragul caselor de toleranta era calcat de functionari civili si militari, dar in mod special de marinari si turistii care vizitau Constanta in perioada sezonului estival. Mai erau cei care aveau de incheiat diferite tranzactii comerciale si sigur ca un “cuibusor de nebunii” avea sa ajute anumite interese. S-a mers pe principiul: taci, inghite sau pleaca capul si continua sa mergi mai departe. Familiile in care domneau bunul simt si educatia de nivel ridicat nu vedeau cu ochi buni aceasta activitate, dar cu totii stiau de existenta caselor de toleranta.
Sunt multe de povestit despre istoria orasului Constanta, am vrut sa va transpun pentru cateva clipe in acea perioada. Am reusit? 🙂
Sursa imaginii: cugetliber.ro
