Astazi a fost o zi perfecta pentru plimbare. Aseara am chefuit la mine, o petrecere de ramas bun pentru un prieten care vrea sa-si incerce norocul in Londra. Ne-am strans vreo 10 oameni, fiecare deghizat in ceva sa aduca cu Marea Britanie. Am chefuit pana pe la 2 dimineata, dintr-o data s-a hotarat sa mergem pana in Doors sa vedem cum este pe acolo. Este prima data cand plec de la o petrecere privata direct in club. Desigur, era pe jumatate plin asa ca nu am zabovit prea mult. Muzica era asa si asa, dar ne-am obisnuit cu acest lucru. Dupa vreo ora am hotarat sa mergem in Goblin, ne-am gandit ca poate acolo este mai multa lume sau macar muzica mai buna. Inca vreo ora am stat in Goblin, era ceva lume, dar muzica nu prea buna. Pe la 4 jumate am ajuns acasa cautand cu disperare patul sa ma intind, ieri a fost o zi lungaaa 🙂
Revenind la plimbarea de astazi, ne-am strans cativa prieteni la o cafea la Zig Zag Pub. Este frumos amenajat, dar astepti jumatate de ora pana iti ia comanda cineva. Preturile sunt bune, mesele in aer liber, soarele in spate, forfota de oameni imprejur, multe glume si voie buna. Dupa cafea am hotarat sa ne plimbam putin pe plaja Modern, daca vremea a tinut cu noi am profitat de ocazie. Ajunsi pe plaja care teoretic este inchisa publicului, dar noi si alte cateva persoane am putut merge pe o portiune, am dat de un muncitor care ne-a indrumat spre scari pentru ca era interzisa plimbarea pe plaja. Daca tot s-a bagat in seama am zis sa ii pun cateva intrebari despre consolidarea malului la care se lucreaza de ceva timp. Cu fonduri europene, acest proiect guvernamental isi propune sa consolideze malul Marii Negre prin diguri noi (unele scufundate sub apa, altele care ies si la suprafata) si prelungirea plajei. De exemplu la Plaja Modern o firma chinezeasca se va ocupa sa aduca nisip din larg (10-15 km departare) si sa-l depuna pe mal prelungindu-l cu inca aproape 100 de metri. Deci pe langa consolidarea malului se va lucra pentru marirea acestuia, asta inseamna plaje mai mari. Tot in zona plajei Modern se vor ridica hoteluri noi, cel putin asta este planul. Lucrarea de consolidare a malului incepe din Eforie (nu mai stiu care dintre ele) si continua pana aproape de iesirea din statiunea Mamaia. Intr-o poza de mai jos se vede o masina uriasa pentru transportat piatra – CAT.
Incepand de vineri 1 mai se va deschide o portiune din plaja Modern pentru turisti, lucrarile vor continua pe restul perimetrului si la toamna se vor relua si pe aceasta bucata din plaja. Am inteles ca o firma olandeza este responsabila cu aceste lucrari de consolidare iar una chinezeasca se va ocupa cu aducerea nisipului din larg pentru largirea plajei. Deja se observa variatii de culoare a apei in urma amplasarii unor diguri noi. Sunt bucati bune la mal unde apa are o culoare verzuie spre albastru deschis si spre larg se inchide culoarea. Arata foarte bine, noi suntem obisnuiti cu marea sa aiba o culoare inchisa, dar cu noile diguri incepe sa arate din ce in ce mai bine, asa exotic.
Pozele le am de la Radu, telefonului lui face poze mai bune 🙂

