De ce am uitat sa fiu om?

Blestemate fie ceasurile cand orbit de durere nu te’am vazut pe aleea mea. Soarele apusese si tu erai acolo pitita intr’un colt asteptand sa iti vad stralucirea ochilor de diamant. Erai acolo asteptand un semn de la mine ca sa te apropii si sa ma ridici din noroiul in care decazusem. Si nu asteptai nimic in schimb, simpla mea prezenta te multumea.

Lacrimile pe care le vars acum nu te pot curata de mizeria pe care am aruncat’o pe tine, nu pot sterge scuipatul aruncat cu indiferenta pe fata ta fina. De ce mi-am inchis sufletul intr-un cufar de otel la care nu a mai reusit nimeni sa ajunga? de ce a trebuit sa apari exact in acel moment negru al vietii mele? de ce tot ce aveam de oferit nu am pastrat pentru tine?

Unde ma pot ascunde de privirea ta de martira? ce pot sa fac ca sa imi spal pacatele?

Iarta-ma!

3 thoughts on “De ce am uitat sa fiu om?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *