De ce suntem tristi

De multe ori, infundat in ganduri si mucuri de tigari strivite in scrumiera, m’am tot gandit la izvorul starilor de tristete, starile pe care le’am tot avut, inevitabil, ca tot omul. Asa cum albul exista pentru negru, asa tristetea se imbina cu fericirea.. este un echilibru. Si oare de ce avem momente de nostalgie si regrete? amintiri dureroase.. caci de multe ori doar ele reusesc sa se imprime adanc in sufletul si mintea victimei.. ca numele a 2 iubiti scrajnite pe o scoarta de copac batran. De ce trebuie sa ne amintim cum era acolo jos in intunericul abisului infinit? unde nici o raza de lumina nu a patrust pentru o perioada lunga de timp. Indiferent de ce s-a intamplat in trecut, caracterul fiecaruia se modifica.. se adapteaza “cererii”.

Tristetea, la fel ca fericirea, este pretutindeni. Se citeste pe fata vecinului de la 3, se regaseste in finalul filmului vazut acum 3 zile sau la stirile de la 7 seara. Nu rabufni ca o oala sub presiune, primesti ceea ce meriti.. ceea ce nu ti’ai dorit. Ce ai vrea? sa fie numai lapte si miere? asa cum dorintele ti se indeplinesc.. si temerile tale se materializeaza. Te’ai gandit vreodata ca finalul trist al unui film vizionat te influenteza? Te’ai gandit ca randurile triste scrise de mine te influenteaza? Te’ai gandit ca durerea expusa din stiri la televizor te afecteaza? Te’ai gandit ca necazul unui cunoscut te afecteaza? Nu cred.. esti prea orb ca sa vezi asta, protejat de un glob transparent ce te tine departe de adevar. In orice directie te uiti vezi acelasi lucru: unii radiaza a fericire si altii se ofilesc sub propria lor tristete.

Tu alegi tabara.