De vorba cu un bun prieten

Plangand l-a sunat pe el.. vroia sa il intalneasca neaparat si sa isi spuna oful. Decizia pe care tocmai o luase ii perturba gandirea si simtea ca se sufoca sub presiunea sentimentelor puternice ce le nutrea pentru fostul ei prieten.

A gasit’o la aceasi masa din coltul cafenelei “lor”.. unde se intalneau des si isi povesteau intamplarile.

– Buna scumpo, ce s-a intamplat? i se adresa el asezandu-se langa ea si pupandu-o prieteneste pe obraz.

– Offf, nici nu stiu de unde sa incep, ofta ea in timp ce se juca cu lingurita in ceasca de cafea.

– De unde crezi ca trebuie ca sa prind firul actiunii, o incuraja el.

– Mergeam azi agale pe bd. 1 Mai si ma uitam la frunzele uscate ce acopereau trotuarul. Urma sa ma intalnesc cu Mihai, nu ne mai vazusem de vreo saptamana. Din departare l-am zarit pe o banca.. privea trecatorii. Era asa cum il stiam: nici prea urat dar nici prea frumos.. doar perfect. Sunt constienta ca ceilalti nu il vad asa, dar nu imi pasa. Stii ca intodeauna mi-a fost teama de cum ma priveau ceilalti cand stateam langa el, o simpla fata langa el. Ti-am mai zis ca de multe ori simt ca el e prea bun pentru mine desi prietenii si chiar si tu imi spuneti ca el nu este suficient de bun pentru mine si pentru sentimentele mele fata de el.

Se opri din povestit si sorbi o gura de cafea, i se umezisera ochii.

– De ce te-ai oprit? continua te rog, o indemna el.

– Prea tarziu mi-am dat seama ca intr-adevar el nu simtea nimic, sau cel putin nu asa intens ca mine. M-am simtit in pielea persoanelor pe care nu de mult le compatimeam pentru ghinionul avut in relatii. Atunci cand iubesti esti orb si faci sacrificii si compromisuri ca totul sa mearga bine. Asta am facut si eu si acum stau si ma gandesc cate dintre actiunile mele au fost apreciate intr-adevar de el. M-am gandit bine si am crezut ca decizia mea avea sa il ajute. Am trecut prin destule alaturi de el si nu cred ca suntem destul de puternici ca sa strabatem un drum presarat cu obstacole ce iti zdruncina increderea de sine si cheful de viata. M-am apropiat de el repetandu-mi de sute de ori aceasi fraza in minte ca nu cumva ochii lui sa ma descurajeze. L-am pupat pe buze si m-am asezat langa el care ma astepta cu bratele deschise pentru o imbratisarea ce ii potolea dorul fata de mine, cred eu. Am incercat sa fiu cat mai directa si i-am spus ca il iubesc mult dar nu mai putem continua relatia.

– Si el cum a reactionat? o intreba el.

– S-a uitat mirat la mine crezand ca este vreo glumea de-a mea. I-am spus ca nu glumesc si ca imi doresc sa il mai revad din cand in cand. L-am luat in brate si apoi m-am ridicat si am plecat. Spre ceva mai bun, sau cel putin asa imi tot repetam in minte.

– Nu stiu ce sa zic, genul asta de despartiri l-am mai vazut dar nu pot sa inteleg cum o persoana care iubeste ajunge la un moment dat cand se retrage.

– Nu este vorba de asta, ii spuse ea.

– Dar despre ce este vorba? lamureste-ma, o ruga el.

– Iubirea mea e daunatoare prin simplul fapt ca exista. Nu fac nimic gresit, nu zic nimic gresit, dar am impresia ca pe el il raneste.. il copleseste.

– Eu cred ca ai o impresie gresita. Ai discutat cu el despre asta? i se adresa el pe un ton usor nervos.

– Nu am discutat cu el, posibil sa am o impresie gresita dar decizia a fost luata deja.

– Sa stii ca sentimentele nu le gasesti in fiecare relatie ca sa iti permiti astfel de decizii.

– Sunt constienta de asta dar am analizat si am intors situatia pe toate partile. Decizia luata ne va face bine la amandoi, ai sa vezi.

Oftand se lasa pe umarul lui. Privea in gol si ai putea zice ca sclipirea ochilor ei s-a stins.