Sunt randuri pe care le scriu gandindu-ma la tine, dar pe care nu stiu daca ti le voi trimite. Va fi ceva spontan, o soapta, o adiere dinspre taramul abandonat al sperantei senine. Sambata am ajuns acasa distrusa, ravasita.. as fi gonit toata noaptea cu masina pe strazi fara nume, departe de tine, departe de gandurile istovitoare, de ceata tesuta din disperare, revolta, furie, neputinta. N-am reusit sa ajung prea departe, prezentul ma claustra si m-am intors spre miezul noptii acasa.. am incercat sa dorm si spre dimineata am adormit.
Un somn fara vise.
M-am trezit dar nu puteam vorbi, nu ii puteam face martorii confesiunii mele. Nu incercam sa ii menajez, era de ajuns sa ma vada ca sa inteleaga ca nu sunt bine; ma protejam pe mine, egoista ca intotdeauna; am luat masina si am plecat fara destinatie; am ratacit multa vreme incercand sa inteleg, sa il inteleg, sa ma regasesc in anotimpul uscat al franturilor de suflet.. si deodata am inteles; am inteles ca tot ce mi se intampla e viata mea.
Accept sau nu; dar as face mai bine sa accept pentru ca nu sunt in masura sa ma negociez; am inteles ca nu as putea trai fara acea dimensiune tragica a imposibilului; am inteles ca fiecare experienta adauga ceva; ca fiecare clipa se cuantifica devenind o clipa a mea, o parte a eului ferita de privirile ignorante ale celorlalti; ca sunt altfel chiar simtindu-ma astfel; ca sunt o naiva care vrea sa ramana asa indifferent de cate ori ma voi rani prabusindu-ma de durere.. increzandu-ma in ei.
FJ spunea ca “visul din dragoste e cel mai dureros atunci cand nu poate fi adus la lumina”.. are dreptate.. dar ceea ce simt eu e tristete, o tristete placuta. Iti multumesc pentru starea din ultimele doua saptamani de absenta fizica a ta si totusi pline de o pofta disperata de a afla ce ma asteapta in ziua, in clipa urmatoare.. nu cred ca pot reda tremurul pe care il simteam.. nu incerca sa intelegi mai mult decat scriu, cuvintele sunt atat de inselatoare.
Iti multumesc pentru ca am fost mai “umana” in aceste doua saptamani si continui sa fiu. Ai fost prezent in gandurile mele.. stiu ca in concret, tradusa, “relatia noastra” ar fi durat o secunda sau poate nici atat. Stiu ca e ceva ce s-a derulat in plan afectiv emotional; ai fost liantul intre concret si vis, m-ai adus mai aproape de real dar ai amplificat visul.. m-ai pregatit pentru visul ce va deveni sau nu povestea mea.
Am considerat ca sambata ai ales. In aceeasi seara am ales si eu.
Inca nu stiu daca iti voi trimite acest mesaj.. mai mult de atat nu cred ca ma pot “dezbraca” sufleteste in fata cuiva. Sau poate ca da..
