Parca prin vis te-am privit, ti-am tinut mainile intre ale mele. Inca nu m-am trezit si sper sa n-o mai fac vreodata pentru ca realitatea oriunde si oricand cu tine e presus oricarui vis. Si te priveam de undeva de sus, de dupa gratii si nu-mi doream decat sa te iau in brate. Si mi-era frica, frig si stiam ca acolo intre ale tale maini e bine.
Si doamne agonia ma omora-ncetisor reamintindu-mi ca tu esti acolo si eu sunt aici, ne atingeam, dar nu ne puteam simtii, ne priveam, dar nu ne puteam contempla, ne sarutam si totusi nu ne puteam gusta pe deplin. Erai atat de aproape. Si uram piatra, peretele, gratiile, inaltimea si-mi uram umerii care nu vroiau sa se dizolve sa ma pot strecura la tine. Imi uram mainile prea firave sa poata rupe fierul gratiilor dintre noi, poate ma uram pe mine pentru ca nu am putut distruge bariere si norme prea aspru impuse. Am ramas cu telefonul la ureche mult timp dupa ce ai inchis, atenta doar la inelul tau.. o particica din tine. Inelul acesta-i tare fericit caci mi-ancercat rezistenta, supletea si catifelarea fiecaruia dintre cele 10 degete. Cu cat il priveam si-l simteam parca se schimba, forma, marimea, culoarea si luciul, toate vor parca sa placa degetului care-l primeste.
Pana cand ne revedem imi raman totusi inelul, gratiile si ochii tai. Pana cand ne revedem nu mai este mult.
