Dupa mijlocul iernii am avut parte si noi de putina zapada, noi astia de la mare. Sambata s-a pus pe nins de parca vroia sa recupereze in cateva ore, cu fulgere chiar. Desi vremea nu a fost favorabila, ieri am iesit cu Joe la o plimbare prin zona veche a orasului Constanta pentru ceva poze si documentare. Ne-am echipat pentru vantul rece si baltocile care se adanceau cu fiecare ora trecuta. Soarele era pe cer si totul arata asa frumos.
Era liniste in oras, mai ales in peninsula. Am indraznit sa intram in cateva case unde gaseam usa de la intrare deschisa. Stati linistiti ca n-am intrat peste oameni in casa, noi intram pe casa scarii. Am dat de un “bloc” cu trepte din lemn care scartaiau si praful se ridica dupa fiecare pas facut. De fel ies locatarii cand aud pasi pe scari, de data asta am avut noroc sa nu ne deranjeze nimeni. Ne-am bucurat din plin de fiecare lucru vechi si inca existent, chiar am trecut pe langa o cladire fotografiata acum cativa ani si care acum a disparut facandu-i loc unui bloc nou construit. Am avut in alte dati surpriza sa fim confundati cu ziaristi pentru ca ne vedeau cu aparate profesionale in mana, altii care locuiesc abuziv in case nationalizate se luau de noi crezand ca propietarul ne-a trimis sa-i hartuim.
Sunt strazi si cladiri care iti induc o stare de nostalgie si regret ca nimeni nu se ocupa sa le conserve, sunt case de-o seama cu strabunicii nostri. Si strabunicii nostri nu pot spune ca au avut o viata linistita, au vazut cu ochii lor o rascoala care a schimbat soarta tarii, au prins 2 razboaie mondiale, schimbari de regim politic, foamete si multe altele.
Dupa cateva ore de plimbat ne-am adapostit la un bar unde candva era Taclale, preturi bune si o atmosfera calda/primitoare. Sfatul meu este sa va plimbati cat mai aveti ce vedea in zona veche a orasului.
plimba cat mai prinzi peninsula pana pun un mall si acolo …
Tu esti “amator” baaa :))