In ceata

O noapte parfumata, picturi neclare pe panza cerului, fumul unei tigari ce imi promitea eliberarea si… o dorinta. Parca fiecare ploaie spala si ceea ce mai ramasese din optimismul meu, ori poate doar incep sa vad mai clar culorile si formele sub care viata se manifesta.

La 20, nimic nu e cum imi imaginam la 16, si n-am nici cea mai mica idee cum ar putea fi la 25. Anii trec prea repede, victoriile intarzie, dragostea se mai arata doar sub forma unei mici dorinte ce te face sa zambesti din cand in cand si sa multumesti, oricui pentru orice, doar sa simti ca poti multumi, ca sentimentele tale nu se risipesc ca cenusa in vant… Ne transformam intr-o generatie a furiei. Suntem nemultumiti de parintii nostri, de cerintele aberante ale unor angajatori ce cauta animale, de tipul cu diplome colorate si neuroni nefolositi, pe care sa le dreseze, iar tinerii care stiu cat valoreaza sunt inlaturati de parca ar fi purtatori de ciuma, doar pentru ca au valori ori aspiratii prea inalte pe tara in care traiesc. Nu ne mai putem gandi la viitor decat cu teama, fiecare pas e nesigur, nici nu asteptam minuni nici nu mai credem in noi. Uitam definitii si prieteni, cerem prea mult tocmai de la oamenii care nu mai au nimic de oferit, ne inecam originlitatea in clisee, ne ascundem de persoanele ce ne-ar putea spune ca ne-am schimbat radical. Eu vorbeam cu admiratie despre frumusetile vietii, eu spuneam ca un om poate reforma o lume, eu incercam sa incurajez si sa ajut… si acum ma gasesc in postura de a capitula in fata greutatilor, a nedreptatii. Si simt ca ma sufoc cand niciunul dintre drumurile din apropierea mea nu par sa duca nicaieri.

One thought on “In ceata”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *