Inapoi in tara dupa o scurta calatorie pe mare

Eu sunt Tibi si invat la academia navala Mircea din Constanta. Luna trecuta am plecat in primul meu voiaj, a fost scurt intradevar vreo 3 saptamani si jumatate dar foarte.. interesant. Dupa vreo 3 amanari successive ne suna decanul sa ne facem bagajele ca plecam urmatoarea dimineata. Zis si facut, urmatoarea dimineata eram 16 insi in fata academiei cu bagajele pregatite. Din parcare apare un autobuz vechi si nenorocit al armatei care ne cara frumos pana la terminalul RO din Agigea Sud al portului Constanta. Ajungem acolo si surprizaaa.. vaporu lipsea. Un domn batran de pe acolo ne anunta ca vaporu sta in rada portului si ca ne vom urca intr-o salupa care ne va duce la el. Incarcam proviziile, ne suim in salupa si am plecat. Dupa vreo 20 de minute de mers prin port ajungem la minunatul vapor.. cargou “NS Albatros” nava scoala. La prima vedere arata bine, fapt ce se explica tinand cont ca abia l-au scos din reparatii capitale, dar la primul pas facut pe puntea principala iti dai seama repede ca doar vopseaua pe afara e de el.

Odata ajunsi toti la bord se face un instructaj scurt, ni se distribuie in jur de 15 litri de apa plata pe student care ar trebui sa ne ajunga pentru urmatoarele 3 saptamani ziceau ei. Ne ducem repede sa ocupam cabinele cele mai mari la sfatul studentilor care au fost inaintea noastra pe vapor, si ni se aloca orarul de munca care suna ceva de genu: cart 3 zile care inseamna 4 ore de stat deampulea la comanda.. belesti ochii la radar si pe geam si ciulesti urechile la radio asta in timp ce asculti muzica sau te uiti la un film pe laptop (frecangeala totala); 3 zile munca de bucatarie unde spalai in medie vreo 16 farfurii pe zi si restul liber (frecangeala totala) si 3 zile munca de coverta.. unde depinde de norocul fiecaruia puteai sa nimeresti o zi de spalare in frig a magaziei de marfa, sa dai cu martagonu (pana faci bataturi la degete) in tabla sa cada rugina dupa care sa vopsesti proaspat sau sa stergi putin prafu din cabine. Eu unu nu ma plang tinand cont ca am apucat vreo 3 zile de munca serioasa tot voiajul :D.

Dupa vreo 3 ore nava se pune in miscare si incet incet iesim din port, trecem de statiuni, ajungem la Mangalia dupa care schimbam cursul direct catre Istanbul. Dupa aproximativ 12 ore ajungem la intrare in Bosfor ca sa gasim vreo 200 de nave aliniate ce asteptau sa intre in Bosfor, asa ca ne-am pus si noi la coada si am stat o zi degeaba – foarte ok din partea tuturor :D. Urmatoarea zi cand ne vine randul.. surpriza! se strica o pompa de la motor, ne amana intrarea in stramtoare inca o zi (inca 24 de ore de frecangeala – sweeeeeet). Ne vine si noua randul sa intram in sfarsit si ne punem in miscare, stramtoarea este foarte mica, avand in punctul cel mai stramt mai putin de un kilometru in latime si desparte Istanbulul din partea Europeana si cea Asiatica, am mai vazut orasul de aproape cand am fost in vacanta, dar de pe nava se vede dintr-o perspectiva diferita, toate atractiile orasului se vad foarte bine, se trece pe sub cele 2 poduri ale Bosforului, pe langa vechile cetati ale Constantinopolui, palatele vechi ale sultanului, vilele de lux de pe Bosfor, dar si atractiile principale ca Hagia Sophia si Moscheea Albastra la cateva sute de metri departare de nava pe care stateam. La iesirea din oras ne asteapta o supriza placuta, se fac cumparaturile si toate preturile sunt cele de la export, adica un bax de 24 de sucuri = 8 EUR, o lada de bere Effes = 9 EUR, sticla J&B = 7,5 EUR, cartonul de Assos de la mama lui = 3 EUR, paradisul pe pamant 😀 ca sa numai zic ca bucatarul nostru de nota 10 s-a gandit ca in ziua cand a venit salupa cu exportul sa faca mici cu cartofi prajiti. Mancarea la bord pot sa zic cu inima pe mana ca a fost buna, friptanele erau la ordinea zilei, ma greu la intoarcere cand era cam pe terminate mancarea dar s-a descurcat bucatarul. Echipaju de asemenea de treaba cu mici exceptii ca deh suntem romani.

O zi obisnuita la bord decurgea deobicei in urmatorul fel: scularea trezirea dimineata pe la 8 (depinde ce tura prindeai la cart), daca te uitai putin pe geam vedeai de fiecare data alt peisaj minunat, mic dejun… bun, cart 4 ore, servit pranzul cu 2 feluri, frecangeala cateva ore, deobicei jucat sau uitat la filme pe laptop cateva ore, cart inca 4 ore adica vazut inca cateva filme pe laptop, servit cina deobicei friptura cu ceva si seara liber. Deobicei ne strangem multi la careu si jucam poker, blackjack, table, fiecare cu ce vroia sau pur si simplu la o vorba acompaniata de o bere, pahar de whyski sau ceva, o tigara si mai tarziu putin o narghilea.

Dupa o saptamana de plimbat prin Mediteraneana printre insulite grecesti ca Rhodos, Khios si Cipru, trecut pe langa orase ca Barsa, Antalia si altele de pe coasta Turciei, am ajuns in portul cu pricina. Un orasel turcesc numit Iskenderun aflat pe langa granita cu Siria, toate bune si frumoase, 3 macarale descarcau cele 8000 de tone de azotat de amoniu ce le caram. Peste noapte una din macarale a luat foc, urmatoarea zi s-a mai stricat una si asa am stat in port o saptamana ca sa descarce turcii marfa cu o macara, ceea ce nu a fost deloc rau pentru ca era practic o saptamana libera in care ieseai in fiecare zi sau seara in oras. Orasul era frumusel, situata la poalele muntilor, centrul si faleza orasului erau superbe, mult mai frumos fata de ce avem noi din pacate, de aici mi-am luat si eu o narghilea ca suvenir 😀 dar proximitatea fata de zonele tensionate din orientul mijlociu isi spunea cuvantul. Am aflat de la localnici ca, cu o saptamana inainte avusesera atentate armate ale kurzilor in oras, plus ca avioanele de vanatoare F16 nu cred ca se imvarteau degeaba deasupra orasului.

Totul bine si frumos la intoarcere pana am ajuns inapoi la Marea Neagra unde brusc marea chiar s-a facut neagra la propiu in contrast cu albastrul pur de la greci, temperatura a scazut brusc vreo 15 grade, apa a devenit mult mai jegoasa si mai umpluta cu gunoaie, nu-i de mirat tinand cont ce tari au iesire la acasta mare, de altfel nici vaporu nostru nu facea exemplu bun la pastrarea curateniei pe mare ca de suntem romani ce dracu avem dreptu sa aruncam la balta orice gunoi dorim, inclusiv butoaie intregi de ulei folosit de motor :). Ajuns inapoi cu picioare pe pamant in Constanta, am trait si eu pentru putin timp experienta turistului care e intampinat de un zid de cladiri gri si triste dar mi-a trecut repede. Mi s-a confirmat inca odata ca la altii e mai bine ca la noi si sincer sa fiu abia astept sa plec inapoi pe mare si probabil si din tara.

Promit ca o sa mai existe si alte posturi cu calatorii de genu asta.