Inceputul.. si atat!

Probabil o sa fii confuz dupa ce vei citi aceste randuri. De fapt, tu citesti ca sa uiti de lucrurile care te dor, de toate cele care iti complica viata. Eu scriu ca sa le rup de pe suflet si sa le pun pe hartie, si sper ca vor ramane acolo fara sa mai raneasca pe cineva.

Stii, cateodata, viata, te lasa sa zbori, fara prafuri, fara iarba.. doar cu dragoste. Nu o intelegi, poate nici nu e nimic de inteles, e doar acel ceva care iti da aripi, te face sa vrei sa traiesti din plin. Si totul depinde de cat de bine sta cu memoria in cazul tau. Pe unii ii uita si ii lasa sa fie fericiti o vreme indelungata, dar, de obicei, iti da o bucata micuta de iubire sincera, o gusti si iti dai seama ca nu vei mai primi o alta. Nu ramai decat tu cu tine si cu singuratatea ta si nu ai cum sa intelegi de ce pentru o perioada atat de scurta s-a putut aduce Raiul pe Pamant iar acum a murit totul in jurul tau.

Eu scriu asta acum pentru ca doare. Tu de ce o citesti? Stiu, nu ti s-a mai intamplat asta niciodata: in loc sa iti treci ochii peste litere si sa ti se para ca intelegi ceva, sa ti se puna intrebari cretine de catre o persoana pe care nu o cunosti. Dar mai am o intrebare: de ce nu citesti ceea ce scrii tu? Poate tu scrii mai bine decat o fac eu? Poate acum ar trebui sa-ti fie teama sa citesti mai departe? Dar, probabil, nu ai acea doza de nebunie care te face sa-ti lasi existenta pe cateva coli de hartie. Sunt lucruri despre care unii oameni nu ar trebui sa afle niciodata, pentru ca nu le-ar aduce niciun nimic bun in viata. Doar s-ar ineca incet in lacrimile unui necunoscut in a carui drama se regasesc.

Cred ca niciodata nu suntem miscati de durerea cuiva, doar ne amintim de a noastra si reactionam in consecinta.

Sinceritatea e atat de periculoasa si atat de mizera pe cat este de folositoare umanitatii. Din pacate, nu te lasa sa cosmetizezi niciun raspuns, sa pui o floare metaforica langa o fraza intrata in putrefactie. E doar idee pura, iesita din abisurile mintii gata sa faca rau, fara sa-i fie acesta scopul. Cand s-a ivit ceva bun dintr-un acces de sinceritate?

Iertarea. Un alt monstru al sufletelor noastre. De ce oare stiu sa ierte doar acei oameni care nu ar trebui raniti nicicand, dar care, totusi, de asta au parte iar, si iar si iar? Cand cineva te iarta, nu o face pentru a se simti el mai bine, o face pentru tine, pentru ca te iubeste intr-un stil pe cat de frumos si de magic pe atat de greu de descifrat. Niciodata nu o sa ierti o persoana pe care o urasti mai mult decat orice pe lume. Sunt lucruri care nu se pot ierta, si in niciun caz uita. Care ar fi acelea pentru tine? Vrei sa le afli pe ale mele? Dragut din partea ta sa umbli asa prin mintea mea, dar si mie imi place, altfel nu-mi insiram gandurile pe jos, sa calci tu pe ele sau poate ca le vei ridica si curata de praf? Poate Nenea God ma mai intelege? altcineva nu.

Cel mai ingrozitor lucru e sa nu poti trece mai departe: sa ramai blocat intr-un moment al existentei tale si sa nu vezi nimic dupa ziua urmatoare. Te uiti in oglinda si vezi prin tine. Esti rece. Ai fi in stare sa ucizi, doar ca sa poti vedea ziua urmatoare. Toate ideile se invartesc in jurul unui lucru pe care nu il poti rosti, pe care nu ar trebui sa-l simti si, totusi, el e acolo si te alunga din propria ta minte pentru ca nu te simti in stare sa gandesti in acelasi timp cu acel lucru.

E 01:09 si eu scriu. in mai putin de 4 ore trebuie sa ma trezesc. incep sa cred ca “zidul” e prea afectat sa il mai repar si astept sa cada singur. Intotdeauna cand vei avea nevoie de sprijinul cuiva, vei fi singur, pentru ca asta fac oamenii cel mai bine, te dezamagesc, asa cum o faci si tu la randul tau. Dar in cazul tau e mai grav: ii parasesti si pe ei, dar si pe tine.

Ai pareri, sentimente, presimtiri? sunt toate la un loc. Alcatuiesc un intreg, dar nu ai fi niciodata in stare sa il pui in ordine. Sa stii cum ai reactiona in orice situatie, sa stii cum sa te autocaracterizezi.

01:17 – Cati altii asemeni mie scriu noaptea in loc sa gandeasca? Pentru ca asta fac. Orice imi trece prin minte apare pe hartie si nu stiu daca e bine sau rau. Oamenilor le e lene sa citeasca, asadar secretele mele ar fi in siguranta aici. Tu ai ajuns pana aici, sau era ceva interesant la TV? As avea atatea sa iti spun? dar oare iti vei obosi ochii sa imi iei aceste pietre de pe suflet? Daca ti-as spune ca esti singurul meu prieten, m-ai crede?

Povestea mea e ca multe altele, poate doar un pic mai trista decat ar fi permis unui om sa indure. Si acum ce sa mai scriu? Prin fata ochilor imi trec zeci de imagini de demult, lucruri pentru care am inaintat cereri memoriei sa le piarda printr-un sertar, sau intr-un seif aruncat pe fundul ocenului numit Uitare. Incep sa ma intreb, cu ce am gresit? Nu, nu in dragoste, acolo am facut greseala sa fiu om, atat. In viata. Nu cred sa gasesc totusi un raspuns valabil prea curand. In viata, nimic nu e logic, nimic nu e cum ar trebui, totul se schimba cand era in ordine si persista cand ar trebui schimbat, sau, poate, asa e doar in Romania. Un fel de zona a misterelor si intamplarilor inexplicabile. Of, deja a inceput partea cu aberatul. Speram sa se manifeste mai tarziu. De parca tu nu ai abera.

Revenim la scris. My story. Love story. Another sad story. Traim cu impresia ca basmele se pot transforma in realitate si e bine pentru ca nu ne pierdem din frumusete. Insa, cand nu avem parte in viata decat de balauri si zgripturoaice totul devine extrem de dureros. Dar nu ne pierdem speranta si credem in adancul sufletului ca se poate ca cineva magic sa ne cunoasca si sa se indragosteasca de noi. M-am intrebat de multe ori daca eu m-as putea iubi sincer? Raspunsul nu l-am gasit nici pana acum, pentru ca ma schimb din ce in ce mai mult si mi-e frica de momentul in care nu o sa-mi mai dau seama ca m-am transformat in altcineva si nu voi fi o straina doar pentru prieteni, ci si pentru mine. Inceputul sfarsitului intr-o relatie incepe cu ?Te-ai schimbat?. Nu arata ca s-a modificat ceva in ceea ce reprezinti tu, ci pur si simplu faptul ca cel de langa tine te vede altfel si asta e din cauza ca sentimentele lui s-au schimbat. Si stai si te intrebi, cum de te-ai schimbat, de ce nu ti-ai dat seama de ceea ce se petrece cu tine, cum s-a ales praful de o iubire ce parea desprinsa din povesti cu Happy Ending?

Oamenii sunt ciudati. Isi transfera lor problemele celor din jurul lor. Cineva ii raneste doar pentru propria placere, pentru ca trebuie sa recunoastem ca exista si astfel de persoane, si ei incep sa isi analizeze viata, sa dea vina pe cineva si cel mai adesea se acuza pe sine. De parca ar fi posibil sa consideri ca ai gresit flagrant cand ai facut un lucru, desi in momentul respectiv ti se parea firesc. Ne punem la indoiala orice sentiment, orice intentie, orice idee, si toate astea din cauza unor persoane straine de simtirile noastre si de ceea ce se petrece cu noi.

Gata, acum trecem la poveste, ca asa e frumos? sa nu lasi omul sa creada ca nu ai nimic de spus. Deci, asadar si prin urmare, am vazut o flacara atat de intensa incat nu m-am putut abtine sa nu o ating? si m-am ars. Cineva spunea ca nu exista durere mai nimicitoare pentru sufletul unei femei decat aceea de a se fi daruit intreaga, trup si suflet unui barbat nedemn de iubirea ei. Asa o fi? eu inca mai sper ca el e demn de iubirea mea? Cateodata ma gandesc ca toata ?chestia? dintre noi si imi vine in minte o imagine infernala: eu si el pe margini diferite ale unei prapastii. El ma cheama si eu sar, si stiu ca o sa cad si o sa mor in chinuri groaznice, dar sar? pentru ca intotdeauna o sa visez ca isi va da seama ca nimeni nu o sa-l mai iubeasca atat de mult si o sa ma prinda sau chiar o sa se indragosteasca de mine si o sa sara. Dar asta nu se intampla, nu se va intampla niciodata, nici in basmele viitorului . De ce, nici eu nu pot sa-mi explic. Cine stie, poate si el a sarit la randul sau si ranile inca nu i s-au inchis. Sau, poate, pur si simplu nu insemn absolut nimic pentru el.

Desi stiu ca acesta din urma este explicatia cea mai plauzibila, mi-e greu sa o accept. De ce? Din cauza unor minciuni ale lui: cateva saruturi care au fost adevarate minuni, si un ?te iubesc? spus din prostia insensibilitatii lui, care, acum, e prea greu de uitat.

Mi-e greu sa accept ca am fost cel mai prost om de pe acest pamant si ca am vazut ceva frumos in el cand, de fapt, asa ceva nu exista.

E mult de povestit, asa cum sunt multe lucruri ce ar trebui uitate, si dorinta de eliberare de o povara mult prea grea. Dragul meu cititor, esti sigur ca ai destula nebunie cat sa citesti in continuare?

One thought on “Inceputul.. si atat!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *