Stii tu oare straine cum este sa iubesti si sa fii iubit? Sa te dedici trup si suflet, sa SIMTI ca traiesti si gusti culorile lumii?!
Ca un copil cuminte m-am asezat la geam in 105. Era caldura mare, forfota de masini si oameni care ma sufocau. Cu coada ochiului observ ca cineva ma privea, pentru o clipa am avut impresia ca era ea. Ma intorc usor spre acei ochi care ma fixasera de cand m-am asezat pe scaun si constat cu tristete ca era o batranica, parea usor confuza si speriata. Ma studia. Mi-am intors privirea inapoi si cu capul sprijinit de geam priveam galagia si forfota de afara, analizam detaliile ce imi erau date sa le vad. Erau oameni de rand, tineri si batrani. Fiecare cu activitatea lui, fiecare cu drumul lui de parcurs pana la destinatie. M-am uitat la ceas sa vad daca pot fii punctual si de data asta, aveam destul timp la dispozitie. Troleul a ajuns la cap de linie si toti calatorii au coborat in graba, fiecare a apucat cate un drum de parca erau teleghidati. Cine mai era ca mine? Casti cu muzica la maxim in urechi, un blues la pian menit sa ma relaxeze si sa imi induca o stare aparte. Simturile sa imi fie mai receptive la stimulii ce ma inconjurau. Un tricou negru uzat imi acoperea trunchiul corpului, o pereche de pantaloni cu carouri de la “ieftinica”.. tociti, o pereche de tenesi si un rucsac castigat la o tombola tampita unde am avut un noroc chior, asta eram eu in vara anului 2008.
Am oftat usor, mi-am aprins o tigara si am pornit cu o incredibila lene spre parcul Bravilor. Oboseala si caldura asta mi-au modelat starea, fata si expresia ei era una clara: sictir si ignoranta. Nu, nu eram suparat. Doar iritat de caldura si inghesuiala din troleu care ma sufocasera. Avea sa fie bine in parcul racoros, la umbra unui plop. Am gasit o bancuta libera. Era din fonta cu scandurile mancate de carii si acoperite de o vopsea expirata. Pe ici pe colo scorojita de la schimbarile de temperatura dintre anotimpuri si timpul.. timpul care a trecut de cand ia pasat cuiva de ele.
– Putregaiurile dracu; mi-am zis in sine uitandu-ma peste fantana arteziana ce infrumuseta parcul. Ma uitam spre un grup de babalaci care vesnic jucau table sau sah si cu mainile la spate dezbateau teme politice. Si o faceau zilnic, de dimineata pana seara cand se intuneca si cand se retrageau spre casele lor pentru somn odata cu gainile.
Stateam pe banca si savuram momentul, prin fata mea, ca la fotograf, defilau genuri diferite de oameni cu varste diferite, religii diferite, etnii diferite. Ii analizam, incercam sa ii gasesc fiecaruia locul lui in societate. Ce a fost, ce este si ce va deveni. Ma mai uit odata la ceas, inima a inceput sa imi bata puternic. Se apropia momentul cand aveam sa o revad. Resimteam acea greutate in stomac si o presiune pe piept ca in ziua cand ne-am sarutat prima data. Doamne, trecusera 2 ani de zile de atunci. Cat de aiurea pare sa iubesti si sa astepti o persoana pe care ai apucat sa o simti langa tine si sa o gusti doar 2 saptamani. Apoi a urmat o pauza de 2 ani lungi si plini de controverse, certuri si sfaturi de la prieteni menite sa ma indeparteze de ea. Uneori le dadeam dreptate, imi vroiau binele. Vroiau sa nu mai sufar, sa nu mai visez cai verzi pe pereti, sa revin cu picioarele pe pamant.
– La dracu! am strigat o data in gura mare de parca ma rasteam la un “eu” de-al meu, cred ca era “realistul”. Am avut noroc ca nu era nimeni pe acolo, sigur as fi atras cateva priviri strambe. Incepusem sa ma ingrijorez, trecusera 30 de minute peste “deadline-ul” stabilit la telefon cu ea de dimineata. Un gand m-a strafulgerat: a patit ceva oare?
– Buna uratelule! se auzi in spatele meu si doua maini imi acoperira ochii.
– Nu am bani la mine si sunt un student amarat; i-am raspuns cu un zambet cretin pe fata.
– Nu vreau banii tai, iti vreau inima din nou.. mai vreau o sansa; imi sopti ea la ureche si ma saruta cu foc pe crestetul capului.
Buimac m-am intors spre ea. Soarele care ii era in spate mi-a orbit privirea si cu greu i-am distins trasaturile fetei. Era ea! Timpul isi pusese amprenta pe infatisarea ei. Timpul, oamenii si locurile.
– Ce te uiti asa surprins la mine? ma trezi vocea ei.
– Ai idee de cand te astept? i-am raspuns si am inghitit in sec uitandu-ma in continuarea la ea.
– Ai de gand sa savuram momentul asta din pozitia asta sau ma vei invita langa tine pe banca? ma trezi din nou vocea ei.
– Scuza-ma, hai incoace si stai langa mine; i-am raspuns.
Inima imi batea cu putere, abia puteam respira. Era acea senzatie pe care o ai cand faci ceva prima data si ai emotii sau cand revezi o persoana draga dupa o perioada lunga de timp sau cand te intorci intr-un loc familial dupa o lunga calatorie prin multe alte locuri noi.
– Nu te-ai schimbat prea mult, stiai?
– Da; m-am grabit sa ii raspund.
– Ce este cu tine. Nu pari prea incantat sa ma revezi, s-a intamplat ceva?
– Ah.. nu.. sunt usor iritat si incerc sa ma vindec la umbra aici. Stii ca am oroare pentru caldura si inghesuiala, am veniti pana aici cu 105-ul si la ora asta este plin ochi. Nu este de ajuns caldura si inghesuiala, dar mai si miroase puternic a transpiratie de la muncitorii de pe Aviatorilor. Dar ce iti spun tie toate asta? Oricum ai pierdut multe de cand ai plecat.
– Chiar asa? te-am pierdut si pe tine?
M-am imbujorat usor si am inghitit in sec, mi-am ridicat privirea care era atintita catre pamant si i-am raspuns:
– Sincer sa iti spun.. nu stiu! nu mai stiu nimic sigur. Ce este cu mine, ce este cu tine.. ce a fost intre noi.
– De ce dramatizezi iar acum? am avut aceasta conversatie de mii de ori si parca stabilisem niste lucruri, nu?
– Da..; i-am raspuns cu o voce stinsa.
– Hai.. lasa asta! zi-mi ce ai mai facut. Vreau sa sorb fiecare cuvant pe care il rostesti.
In acel moment am simtit ca tot ce aveam de zis, viata mea si intamplarile mele petrecute in ultimii 2 ani, intrase parca intr-o cutie bine ferecata la care nu mai aveam acces.
– Stii ca urasc intrebarile de gen; i-am raspuns cu o voce intristata.
– Scuza-ma ca te-am luat asa repede.
Va urma..
