De ce tot timpul cand vorbesc cu cineva.. mai devreme sau mai tarziu se ajunge si la acest subiect? si de cele mai multe ori imi sunt impartasite momente de extaz si durere.. suferinta si viata de rahat. De ce?! DE CE?! unde este placerea aia a vietii si amintirile frumoase.. acele momente de care iti aduci aminte si zambesti.. si mimica fetei te da de gol ca ti’a placut si acele flashuri care ti’au ramas impregnate pe retina si apoi pe creieras. Desi nu vroiam si nici nu vreau.. sa vorbesc iar despre iubire si amarul ce ramane in urma ei.. inevitabil am ajuns sa vorbesc si in acest post despre asta. Unde’s oamenii veseli cu zambetul pana la urechi? unde’s zilele insorite? Stiu.. am momente cand sunt melancolic si urasc ca nu pot face nimic sa schimb situatia de fata. Dar nu am ce face.. sunt nevoit sa ma adaptez desi sursele de fericire si bucurie se restrang.. dar daca ma gandesc mai bine.. cred ca am fost orb pana acum.. crezand ca fericirea si energia de care am nevoie mi’o pot lua numai din interactiunea cu oamenii. Cum ramane cu mama natura? si momentele de bucurie pe care le ofera persoanelor care le vad.. fi atent la detalii.. concentreaza’ti atentia catre natura si acele mici detalii care iti umplu sufletul de bucurie. Da.. nu sunt nebun. Vorbesc despre detalii pe care foarte putini le vad: covorul de frunze ruginite toamna, valurile spumoase ce isi croiesc drum printre stanci, o pisica si cativa pui care se joaca langa ea, soarele la rasarit, ploaia calda dintr’o zi de vara, roua diminetii ce iti uda picioarele, iarba verde ce iti gadila trupul gol intr’o poienita.. si exemplele pot continua.
Concluzie: nu va irositi timpul incercand sa recastigati ceva pierdut.. implinirea de sine si fericirea asteapta sa fie gustate in sanul naturii ce ne inconjoara si ne sustine existenta. Amin
