Fiecare tara se lauda cu preparate sale traditionale, dar putini stiu originea acestora. Am o avut o mare surpriza in privinta gastronomiei romanesti cand am ajuns la maturitate. Fusesem invatat de bunici ca tot ce gateau ei si ceilalti facea parte din traditia romaneasca, corect, dar nimeni nu mi-a spus cum au ajuns aceste bucate sa faca parte din bucataria noastra traditionala. Ulterior am aflat ca lucrurile stateau diferit.. mult mai diferit. Spre exemplu, mult indragitul cozonac nu a fost inventat de romani, nici mamaliga (care este peste tot laudata ca ar fi a noastra) nu este 100% traditionala. In mare parte, noi, romanii am fost un popor sarac si cotropit sute de ani la rand. Asta ne-a influentat optiunile alimentare. De exemplu de ce ne place atat de mult carnea de porc? Oare tot timpul a fost asa sau doar un raspuns la o necesitate? Intr-un timp am fost fortati sa platim bir anual catre Imperiul Otoman, acesta consta in produse alimentare (miere de albine de exemplu), animale, oameni si metale pretioase. Spre bucuria noastra ei nu se atingeau de carnea de porc, Coranul le interzice musulmanilor consumul asa ca ne ramanea noua. Asa au inceput taranii sa se orienteze catre carnea de porc.
Alte preparate pe care le credeam ca facand parte din mancarea traditionala romaneasca, dar au o alta origine sunt: ciorba de burta, sarmalele, fasolea cu ciolan sau mititeii. Orice roman care se respecta si pune la cale un gratar in natura, intr-o duminica insorita, se gandeste instant la “mici”. In ciuda provenientei lor otomane, micii au devenit simbol national. Sa redau putin din realitate: micii turcesti sunt una, iar combinatia de 2-3 tipuri de carne pe care o fac romanii e cu totul si cu totul altceva.
In ce priveste sarmalele, acestea sunt facute de turci, sarbi, polonezi si greci. Diferenta consta in faptul ca romanii au modificat reteta originala. Numai in tara noastra se fac sarmale cu afumatura de port, in foi de varza cruda sau murata, cu marar si smantana si facute la cuptor, aragaz sau foc de lemne. Apreciez ca sunt gustoase, dar e bine de mentionat ca nu este o mancare 100% traditionala romaneasca.
Un alt exemplu bun este ciorba de burta, reteta stiuta de greci si de turci. Poate ca mai exista prin Balcani. Acest preparat si-a castigat un bine meritat loc fruntas printre gurmanzii romani, iar retetei originale i s-au adus cateva modificari: s-a adaugat smantana, galbenusul, zarzavatul de supa si otetul. Exista si un derivat: ciorba radauteana, in loc de burta se foloseste piept de pui si este raspandita in zona Transilvaniei.
M-am obisnuit sa vad in multe localuri de prin tara, titulatura de “restaurant cu specific romanesc”. Meniurile sunt “scandaloase”, gasesti la categoria “marca romaneasca” diferite feluri de mancare, cum ar fi “snitel parizian” sau “vienez” (de unde confuzia ca Parisul ar fi in Romania, nu stiu?!), feluri turcesti, arabe, grecesti, franceze, austriece, rusesti, evreiesti, poloneze etc. Undeva, cineva a creat o confuzie in masa si, din pacate, am fost invatati gresit in privinta asta.
Carnatii oltenesti, borsul moldovenesc, ciorba bucovineana sau supa de peste lipoveneana sunt specialitati dintr-o anumita zona si le luam ca atare, pentru ca ni se impune, iar “traditia” merge mai departe, nestingherita. Va place sau nu, multe sau chiar majoritatea dintre mancarurile noastre preferate sunt imprumutate si putin readaptate. Totusi, sunt cateva feluri de mancare care apartin de drept romanului: bulzul, mancarea de urzici, chisalita, alivenci, turtele, dulceata de pepene verde si multe altele.
Inchei cu o intrebare: stiati originea preparatelor traditionale romanesti? 🙂