Reusim sa facem mai multe greseli decat ne putem aduce aminte, ne regretam mari parti din viata, ne exprimam nemultumirea de mai multe ori decat le impartasim celor din jur motivele noastre de fericire. In alte vremuri totul era mai simplu, fara termene limita, credite si abonamente de platit, fara cereri absurde din partea apropiatilor, fara sentimentul ca treci singur prin viata, luptand contra tuturor relelor pe cont propriu.
Intr-o mare a iluziilor transformate in vise spulberate, a mastilor de toate felurile, a prieteniilor lasate prada uitarii din cauza prea multor lucruri pentru care nu gasim niciodata destul curaj pentru a le spune si a lacrimilor uscate doar de trecerea timpului, mai apare si sentimentul ca mana care ti se intinde azi nu iti vrea decat sufletul, pentru a-l proteja, nu a te rani. Tii minte caldura din serile de vara, cand razele Soarelui ce apune iti mangaie fata si pieptul si mirosul pomilor iti inunda plamanii? Acele senzatii sunt felul meu de fericire suprema… cea care iti incalzeste fiinta fara a te plimba in amurg bucurandu-te de atingerea razelor calde, cea care poate izvori chiar si din cateva cuvinte spuse sincer de cineva ce iti poate insenina ziua cu doar un zambet.
De ce iti faci atatea griji, de ce crezi ca toata lumea vrea sa te raneasca? Pentru ca traim intr-o lume cruda? Adevarat, insa tine minte ca tot ceea ce gandesti si simti tu se mai intampla si in sufletul a cel putin o alta persoana… Umanitatea nu are o singura drama, a ta, sunt miliarde de inimi sfasiate… Oameni care se impiedica, chiar cad in genunchi des, dar se ridica si gasesc fericirea cand credeau ca au pierdut totul… De ce nu crezi in tine, asa cum o fac eu?
