Ritmul pianului ce imi trezeste amintiri.
De ce am ajuns sa fiu atat de rece? atat de insensibil.. indiferent la actiunile celor din jurul meu? De ce? De ce esti fraiera si nu recunosti ca inca il placi? De ce te miri ca inca mai exista oameni deschisi la minte cu care poti interactiona verbal fara sa te priveasca ciudat? De ce inca mai speri ca nu te’a parasit pentru alta? Atatea intrebari..
Sunt atatea lucruri pe care le vad zilnic.. 1000 de oameni.. 1000 de pareri si conceptii. Si totusi nimic nu ma mai misca din loc.. nimic nu ma stimuleaza sa ies din starea asta aiurea. Asa cum am vazut pana acum la unu si la altul.. acea zi/stare cretina care te face sa meditezi la locul tau pe acest pamant. Dar la mine se pare ca se manifesta diferit.. total diferit. Nu plang si nici nu vreau sa vars vreo lacrima pt ceva sau cineva. In subconstientul meu cred ca s-a creat o bariera ce ma tine distant de multe.. in special de oameni si sentimentele lor pe care le vad ca pe o slabiciune. Nu ma pune sa iti spun parerea mea.. nu vreau sa fiu diplomat. Ce am avut de zis am zis.. desi a durut si inca doare.
Inca o tigara aprinsa.. inca o persoana care are nevoie de ajutor..
Uneori trebuie sa creem acele bariere..sau sunt create inconstient..nu neaparat din indiferenta..sau din sentimente negative pentru ceilalti..ci pentru a ne proteja si pentru a-i proteja de ceea ce simtim cu adevarat ( tristetea..sau supararile)
mi-ai zis o data un lucru pe care nu il voi uita: ceea ce iti doresti va veni exact cand nu te vei astepta…
stii cum e? atunci cand cauti cu disperare un lucru, nu il vei gasi…
(generalizez)