Daca nu ai fi plecat, daca.. nu, niciodata. Nu-ti mai rupe unghiile in carnea mea, NU!
Daca ar fi fost asa nu ai mai fi plecat. Nu te mai ascunde in spatele oglinzii, m-am saturat de fata asta anosta cu urme de cirese galbene! Nu, fructul nu mai are gust, nu e crud, nu e copt, nici macar alterat, azi nu s-a mai nascut, nu s-a mai nascut pentru noi. S-a format dintr-un sambure stricat de altceva. Iar ma minti, nu, gradina nu-i a noastra, o impartim cu Universul, da, noi doi si El. Astazi a inghitit-o in procesul iluzoriu la care participam cu toti. Nu, pamantul nu-i nici el, erai prea negru pentru el, inima de smoala fina aruncata-n cer plapand. Ploua azi din cauza ta si e intuneric, stiai? Imi este frig. Da, asta am scris acolo, pe zid, inainte sa plec: “Mi-e frig”, atat. Nu “te iubesc”, nu “imi va fi dor”, doar “Mi-e frig”.
Si ce? Te crezi superior daca ma ingheti? Crezi ca traiesc in culorile noastre calde si traiesc intr-un zid rece scris de ultima urma a vietii noastre? Iti picura smoala iubitule, strange-ti aripile si reda-ne lumina! Mi-e frig..
