Numai acolo sa nu ajungi

Saptamana asta a fost cam amara. Intamplarea a facut ca 2 zile la rand sa ajung la urgente cu ai mei. Prima seara cu tata si a doua zi cu mama. Presupun ca unii dintre voi ati uitat atmosfera din spitalele nationale (de stat) si cat de invechit este sistemul. Poze nu am apucat sa fac desi as fi avut 1000 de locuri si motive sa fac si sa va readuc aminte cum este sa stai 3 ore la rand cu un membru al familiei care sta sa lesine si nici un cadru medical sa nu se uite la el.

Intr-o tara europeana si membra a uniunii europene, la urgente intr-un spital de stat au prioritate tiganii si boschetarii care nu cotizeaza nimic la asigurarea de sanatate. Altii ca mine si ca tine care platim lunar un procent din salariu pentru sanatate nu avem parte de un tratament si prioritate desi poate in 10 ani nu am ajuns niciodata la mana doctorilor din spital. Este inadmisibil ca la urgente sa nu ai un scaun pe care sa stai in timp ce astepti ca ranitul (prieten, amic, ruda) sa intre la consultatie. Singurele chestii noi si curate de la urgente (si care iti sar in ochi) sunt hainele personalului medical si ustensilele de unica folosinta. Este normal ca intr-un spital in care vin la urgente pacienti de pe intreg teritoriul unui judet sa nu fie decat un WC si ala unisex? Un WC tip turcesc in care ti-e scarba si sa urinezi.

Dupa ce stai 8 ore in mirosul ala de parfum amestecat cu miros de cafea, urina, dezinfectant, transpiratie, tutun si altele.. cand pleci acasa inca mai simti duhoarea de acolo. Ca sa aiba grija cineva de pacientul pe care il insotesti iti trebuiesc doua atu-uri: nesimtire si bani de spaga. Toti primesc, sunt putini care nu accepta pentru ca au principii sau le este teama sa nu fie prinsi. Dupa ce ai strecurat ceva in buzunarul unui cadru medical simti ca ii pasa cuiva de acolo de ranitul pe care il insotesti, deodata cineva are grija ca totul sa mearga mai bine si mai repede. Totul capata o nuanta ciudata de satisfactie amestecata cu duhoare bolnavicioasa. As putea sa va povestesc cateva ore in sir despre tot ce s-a intamplat si cat de degustat sunt de tot sistemul asta care te trateaza cu indiferenta si personalul medical (care este insuficient) nu face fata cererii si bolnavii stau si asteapta cu orele chiar si pentru o simpla analiza de sange desi se presupune ca la urgente totul merge in ritm alert.

PS: roga-te sa nu ajungi acolo tu sau cineva apropiat tie.

4 thoughts on “Numai acolo sa nu ajungi”

  1. urasc spitalele… cel putin spitalele romanesti, dar ce urasc mai mult sunt romanii care “au treaba”.

  2. Acum cativa ani bunica si-a rupt o mana si am fost cu ea la spital. Am ajuns pe la 17:30 si am asteptat sa o vada cineva pana pe la 20:00. Pe foaie de internare (sau ce foaie era aia ca nu ma pricep) scria “pacentul a sosit la ora 19:45”. Asta in conditiile in care spitalul nu era aglomerat si nu erau urgente. Personalul a avut treaba: o tigara, doua, trei, patru, o cafea, doua, trei, patru…

  3. Daca ar fi sa scriu despre sistemul medical cred ca as scrie un an si tot as mai avea ceva de zis..dupa ce am fost operata de urgenta acum 5 ani de zile de ruptura de chist ovarian si apendice ..nemernicu care m`a operat mi-a lasat si un ” cadou” inauntru ..ca sa imi aduc probabil aminte de el..(si chiar nu am cum sa il uit) bine..cine stia ca dobitocu ala mi-a lasat un pansament inauntru..am aflat si eu dupa 2 ani..cand am fost operata de urgenta din nou …da nu aici binenteles …la o clinica particulara din Bucuresti unde acolo am simtit ca sunt tratata ca un om .. ( sa nu uitam ca era o clinica particulara si nu aveau alta solutie decat sa se comporte fff frumos, doar le-am platit o groaza de bani)..deci concluzia e ca in sistemu asta esti primit bine doar daca ai BANI…Dar sa nu uitam de INCOMPETENTA LOR …..pentru ca inainte sa aflu ce se intampla cu mine ..timp de 2 ani de zile am umblat prin N medici ..ca na..ma simteam rau dupa operatie si nu stiam ce e cu mine..si de la fiecare doctor de la care plecam rezultatu era acelas NU ARE DOAMNA NIMIC …CRED CA AR FI BINE SA O CONSULTE UN PSIHOLOG .pana si mama ajunsese sa creada ca imi lipseste o piulitza..in fine ..cert e ca acum 2 sapt. am ajuns si eu la URGENTA ..ma durea ovaru..intru la ginecologie..zic frumos…Buna seara..uitati am si eu o problema ..si din spate se aude o voce “DA CE DOMNISOARA LA ORA ASTA TE-AI GASIT SA VI.???!!!”…binenteles in secunda 2 am vazut negru in fata ochilor si cand am inceput sa urlu acolo..nu stiau cum sa ma puna mai repede pe masa sa vada ce am..BUN..CONCLUZIA a fost ca trebuie sa fiu internata…accept..internarea si ajung sus pe sectie la ginecologie…acolo ma primeste o doctora tot asa cu o fatza..de imi venea sa ii fut 2 picioare`n gura..imi ia sange..si zice..hai sa te conduc la salon…intre timp isi aduce aminte ca nu are PATTTTTT ..si sa vorbesc eu cu o femeie de acolo poate ma primeste in patu ei…in secunda urmatoare nu a mai ramas decat sa imi BAG …si am plecat de acolo….si am ajuns tot la clinica particulara unde am fost operata ca doar aici mai am inceredere. “sa zicem”…asa ca va urez .. MULTA SANATATE!!!!

  4. O sa se prabuseasca Spitalul Mare din cauza mizeriei de acolo si asta si vreau, si sa fie haos, si sa nu aiba oamenii unde sa se duca sa se trateze, si acestia sa urle, si sa se ia in sfarsit masuri cand se observa Iadul asta si sa se faca un spital judetean la parametrii normali.

    La noi exista mentalitatea aia ca daca dai ceva gratis trebuie s-o dai in sictir caci nu primesti bani pe ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.