Pe obrazul meu (o frantura)

Iti mai aduci aminte prima noastra intalnire? Petrecerea aia.. cand sfiosi ne priveam pe furis si ne imaginam cum e sa saruti acea persoana.. care iti zambeste cand te priveste. Stiu.. eram copii pe vremea aia.. dar capabili de sentimente. Iti mai aduci aminte cum aveam parul? era prima data cand imi iesise asa.. ca un facut parca. Si dansai.. tot incercai sa imi dai de inteles ca esti singura si ca vrei sa vin langa tine, dar eu aveam alte impresii.. era unu care se tot dadea pe langa tine si am crezut ca e prieten de’al tau.. sau pur si simplu un alt admirator de’al tau.. care oricum avea mai multe sanse decat mine. Dar nu vedeam ca ochii iti sclipau cand ma priveai.. si a fost mai greu pana am indraznit sa ma bag in fata lui si sa dansez cu tine. De aici toate au inceput sa capete o alta nuanta.. ma tineai strans langa tine si ne priveam fara sa ne pese de restul.

Iti aduci aminte cand stateam pe pat intinsi si ne ghemuisem sub patura sa ne incalzim?.. si povesteam uitand ca eram la o petrecere si anumite persoane aveau asteptari de la noi.. sa ne distram in grup. Nu pot sa uit frisca pe care mi’o dadeai cu lingurita cand s’a taiat tortul.. si primul sarut. De aici a inceput o adevarata poveste.. care isi avea scris “testamentul” inca din prima zi.

Obrazul meu.. infierbantat.. alintat.. udat de lacrimi.

9 thoughts on “Pe obrazul meu (o frantura)”

  1. super…..scri mult prea marfa….ti’am mai zis…si o s’o mai spun..nu inteleg cum iti faci timp…adik..blogul tau e cel mai tare din cate am vazut……………………..

  2. da…inca capabili de sentimente…foarte bine spus, viata asta omoara copilul din noi, trebuie sa avem grija, caci copilul e insusi existenta noastra unica si caracterul original

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *