Pelicule celebre filmate in Constanta

Pot spune ca am avut privilegiul de ma naste intr-una din cele mai cautate zone din Romania, fie pentru petrecerea concediului, fie pentru regizarea unui film. Despre cum se face plaja pe litoral se stie si se scrie deja, dar despre filmele care au avut ca studio Constanta cu toate imprejurimile, se stiu mai putine lucruri. Ne putem mandri cu faptul ca cei mai mari regizori romani au turnat in jur de 40 de productii la malul marii. Dobrogea reprezinta unul din cele mai generoase decoruri pentru un regizor, iar Constanta a fost o parte importanta din epoca filmului de aur din Romania. Unii au reusit sa veda cum arata Constanta din anii ’70 datorita filmelor regizate aici.

Plaja aglomerata din Mamaia a fost folosita pentru scene comice, aventuri si actiune, pe cand muntii Dobrogei sau padurile din sud te transpun intr-o alta lume feerica. Marea Neagra, cat si Delta Dunarii au intregit tot tabloul si vin cu imagini unice in Europa. Filmele romanesti care au facut istorie au avut ca prima locatie principala malul marii. Cu aproximativ 40 de ani in urma, in anii ’70, regizorul Sergiu Nicolaescu aparea in pelicula Zile fierbinti alaturi de alti actori cunoscuti la vremea respectiva, precum: Mircea Albulescu, Colea Rautu, Marga Barbu, Vladimir Gaitan, etc. Filmul a fost caracterizat drept unul comunist si filmat intr-un timp record, iar imaginea Santierului Naval Constanta apare perfect conturata pentru acea vreme. Ulterior, intr-un interviu acordat lui Sergiu Nicolaescu, acesta a marturisit ca pelicula a fost impusa de catre Partidul Comunist.

Un alt film turnat in Constanta este Aventuri la Marea Neagra in regia lui Savel Stiopul. In simpatica comedie apare Florin Piersic, care il interpreta pe George Martin, un capitan de contrainformatii, care porneste pe urmele unor spioni dornici sa obtina formula combustibilului unei rachete experimentale. In Romania anilor ’70 toata lumea auzise de seria “Brigada Diverse” filmata in 3 parti: Brigada Diverse intra in actiune, B.D. în alerta si B.D. la munte si la mare regizate de Mircea Dragan. Acesta serie ii aduce in prim plan pe unii dintre cei mai indragiti actori ai cinematografiei romanesti: Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Radulescu, Jean Constantin, Puiu Calinescu si Iulie Darie. Ei ne-au oferit scenete intortocheate care aveau ca ingrediente principale umorul si intriga politista. “B.D. la munte si la mare” a fost filmat in Constanta (faleza cazinoului si orasul in toata gloria si simplitatea anilor ’70), statiunile Venus si Vama Veche sau in Mangalia.

Nea Marin miliardar este cel mai vizionat film romanesc, s-a filmat in statiunea Mamaia, tot in regia lui Sergiu Nicolaescu. In prim plan apare Amza Pellea, care joaca rol dublu. Alaturi de el au mai jucat: Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Puiu Calinescu, Stefan Mihailescu-Braila, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei, Colea Rautu si altii. Filmarile au avut loc la Hotelul Vega din statiunea Mamaia, plus scene din statiune si din oras. Sunt convins ca toti romanii au auzit si/sau vazut aceasta comedie. Cand eram copil tata obisnuia sa asculte casete cu glumele lui Amza Pellea.

Actori care interpreteaza bogatii de la inceputul secolului 20 fac plimbari pe faleza Cazinoului din Constanta in pelicula Ultima noapte de Dragoste regizat de Sergiu Nicolaescu. Este un film romano-german, inspirat din romanul lui Camil Petrescu. Cadrele de la inceputul peliculei au fost filmate pe portiunea de plaja din dreapta Cazinoului.

Comedia A doua cădere a Constantinopolului apare dupa 1990, in care vedem noi vedete ale marelui ecran, precum: Stela Popescu, Alexandru Arsinel, alaturi de deja cunoscutul Jean Constantin. Mai apar cantaretii Loredana Groza, Aurelian Temisan sau Anca Turcasiu. In statiunea Mamaia a anilor ’90 s-a mai filmat pelicula Miss Litoral. Acelasi cadru apare si in filmul 15 al aceluiasi regizor. Numai ca, de aceasta data, personajul principal este filmat in timp ce se plimba pe o faleza inghetata. In 2005, cand a fost turnat acest film a ramas in istoria noastra drept anul in care Marea Neagra a inghetat pe o buna portiune de la mal. Chiar la inceputul filmului apar imagini cu una din cele mai grele ierni cunoscute de dobrogeni, insa actiunea este plasata in decembrie 1989. Tanarul marinar din film merge prin zona veche a orasului Constanta, ca apoi sa treaca prin gara CFR si sa se urce in trenul de Timisoara. In 2011, filmul Loverboy, a lui Catalin Mitulescu, a fost filmata in Harsova, pe malul Dunarii. Aceasta a avut review-uri controversate, dar s-a bucurat prea putin de vanzari masive, cum a fost in cazul celorlalte pelicule mult mai “batrane”.

In ultimii ani, din nefericire, in Constanta nu au mai fost filmate pelicule memorabile, doar cateva dintre ele reusind, totusi, sa surprinda prin decoruri nemaifolosite in filme pana atunci. Intre timp, litoralul a devenit scena pentru videoclipuri muzicale, iar noi, cinefilii, ne putem bucura doar de mostenirea lasata din vremea comunismului.. pentru moment.

Sursa imagine: trilulilu.ro (Constanta, fantana cinetica, zona garii – anii ’70)

One thought on “Pelicule celebre filmate in Constanta”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.