Briza marii imi flutura parul, lacrimile imi alinta obrajii infierbantati. Stau si te privesc, nu te mai recunosc, simt ca stau langa un strain. Hmm, cand te gandesti ca ieri pe vremea asta iti mangaiam fata alba ca laptele, iti gustam buzele manjite cu ruj rosu (o culoare sangerie), iti sopteam versuri usor la ureche si acum, acum stau ca un prost si te privesc. Imi pun 1000 si una de intrebari, de ce? si tot de ce. Ce am facut sa merit asta, cu ce am gresit? Cer prea mult de la viata? vreau doar putina iubire, pasiune, sentimente impartasite si caldura sufleteasca.
A gresi este firesc / normal. La naiba, prostul de mine, pentru o zi am fost “normal” iar acum in ochii tai nu sunt decat o torta care arde mocnit, un nimic. Tu stai si privesti marea, ii “mangai / alinti” valurile spumoase, nu iti pasa de nimic. Tot ce ai avut mai bun si drag ai pierdut, te-am dezamagit. De ce? dintr-o slabiciune. Te intrebi “oare nu i-am oferit tot ce am avut mai de pret”.
Iti simt rasuflarea fierbinte pe fata, buzele iti tremura usor, arzi de nerabdare. E acel ceva, oare cum va fi? Ma apropii usor, nu ma grabesc sa te sarut, este destul timp. Vreau sa te incit putin inainte, imi continui vorba, dar am grija ca buzele mele sa fie foarte apropiate de ale tale. Vreau sa simti ceea ce zic nu doar sa auzi. Deodata ma apropii pana la punctul 0 si iti ating buzele usor, le simt in sfarsit, sunt fierbinti. Am crezut ca nu voi mai apuca momentul acesta.
Ascult o melodie, imi mangai / ma joc cu pierce-ul, recitesc ce imi scrii tu acum pe messenger si imi aduc aminte de primele clipe cand te-am vazut, cand iti studiam trasaturile fetei. In acele momente, la fel ca acum, ma jucam cu pierce-ul.
Spune-mi ce mi se intampla. Ma trezesc dimineata transpirat, privesc ametit incaperea in care ma aflu, totul se invarte. O picatura rebela de transpiratie se prelinge de pe frunte usor pe obraz, cateva imagini imi trec fulgerator prin minte, sunt buimac, speriat. Ce este cu mine?! Ma uit la telefon, il iau in mana si verific daca am vreun apel ratat. Da, asa cum ma asteptam, niciun semn de la TINE. Ma intind inapoi in pat, imi sterg fruntea deja umezita si inchid ochii. Imi acopar ochii cu mainile, inspir adanc si oftez. Stau si ma intreb daca trebuie sa platim inzecit pentru toate bucuriile pe care le traim. De ce viata este asa nedreapta cu noi? meritam toti asta? Ma intorc pe o parte incercand sa uit macar pe moment grijile si probleme mele. Incerc sa adorm la loc.
Melodia noastra se aude in surdina, ma apropii usor de geam si il deschid. Imi aprind o tigara si privesc “peisajul de noapte”, incerc sa imi fac putina ordine in cap. “Parcurg” cu gandul evenimentele din acea zi, oare cum ar fi daca am avea puterea pentru o zi sa ne intoarcem in trecut? Sa putem repara o greseala facuta, sa recuperam ceva pierdut. Zambesc ca un prost, visez, visez si iar visez.
Lacrimile mi le-ai gustat, aerul expirat de mine TU l-ai inspirat, mi-ai cantat in timp ce vantul se juca cu parul meu, mi-ai schimbat felul de rade, mi-ai aratat lumea dintr-un alt unghi asa cum nu am mai vazut-o pana acum. Gandul la tine imi face inima sa bata puternic, sa simt o apasare pe piept. Atunci cand credeam ca totul e pierdut tu ai fost acea raza de lumina care mi-a redat speranta, increderea in sine.
Daca a te iubii pe tine este o greseala / nebunie si daca as avea o a doua sansa, o viata noua de trait, as iubii “greseala” din nou.
Raiul nu este un loc unde ajungi dupa moarte, este momentul acela din viata cand simti ca traiesti cu adevarat, cu un scop, cand te “trezesti”. Iubesc deci exist.
