Zilnic citesc mesaje/posturi pe diferite bloguri, avand ca subiect tema suferintei, a dezamagirii si a pierderii increderii de sine. Si de ce asta? pentru ca “a gresi e omeneste..” e o vorba/scuza; si acea persoana care acum sufera isi da seama ca a gresit/s-a inselat cand a crezut ca a gasit persoana potrivita, si totusi te’ai gandit vreodata ca poate nu exista greseala? te’ai gandit ca poate ceea ce numim greseala este de fapt o alegere? Orice actiune are si o reactiune.. este o lege a fizicii universale si nu numai.. si as putea sa amintesc si de conceptul “roata e rotunda”.
Ma deranjeaza sa vad persoane dezamagite si care merita ceva bun, dar sunt calcate in picioare.. De ce? pentru ca este o “regula” nescrisa: daca esti bun esti luat drept prost si exploatat. Cand crezi ca ai gasit pe cineva in masura sa te inteleaga si sa te asculte.. lasi “garda jos”. Dar de cele mai multe ori aceasta alegere se dovedeste a fi una proasta sau o greseala. De ce? pentru ca nu prea mai exista acea notiune de admiratie si recunostinta pentru cineva care a vazut in tine un mic zeu si te’a ridicat pe un piedestal si te’a urcat acolo, undeva, sus printre nori.
Aici mai intervine si o parte a naturii noastre umane: daca esti ridicat in slavi.. calci in picioare tot si nu dai doi bani pe ceilalti.. chiar si pe cel/cei care te’au ridicat.. una peste alta “iti uiti originile”. Tot incerc sa imi dau seama de ce naiba se intampla asta.. cand primesti tot ce iti doresti, tot ce ai nevoie, in loc sa te bucuri de ele.. iti bati joc si iti pierzi acel interes si acea atractie si dorinta patimasa. Si de aici se duce dracu tot.. si se pierde acel ceva frumos, pentru ca omul in sine are parti infecte amplificate sau modelate de anumite conceptii, culturi, bagaj de cunostinte.
A fi om.. e lucru mare!
Aici se vorbeste limba mea.Nu am absolut nimic de zis!
Mda, mane …. cu rabdare. Cu rabdare se rezolva toate, cu rabdare vezi daca merita cel de langa tine sa fie demn de increderea ta, “sa-l ridici pe un piedestal “. Asa se castiga prietenii sau prieteniile, cu rabdare.
sunt mult prea multe lucruri si detalii…doar cand ma gandesc la ele obosesc…cred ca cel mai bine ar fi sa fim naturali si spontani, asta necesita curaj, curaj pe care nu multi il au…inca; din nervi va veni si curajul, poate nu acelasi gen de curaj…dar o sa fie curaj
iti place sa ai mereu ceva nou de descoperit. si stii cum e cand nu intervine rutina, plictiseala, cand de fiecare data te surprinde cu un lucru marunt la care nu te asteptai si in acelasi timp nu iti ofera totul pe tava…
ai dreptate. depinde foarte mult de natura fiecaruia si de capacitatea lui de a face compromisuri.