Trag ultimele fumuri din tigara si imi ridic privirea, ma uit in stanga, in dreapta si constat ca sunt inconjurat de aceiasi lume, aceiasi oameni, aceleasi locuri ca pana acum 5 minute cand m-am scufundat cu privirea in pamantul uscat si crapat ce inconjura bancuta pe care stateam, in statia lui 66B. Cu greu ma ridic si cu privirea caut o directie in care sa merg, da, parcul de peste drum ar fi un loc ideal pentru o plimbare scurta, eu cu mine.
Mainile mi le infing in buzunare, din cateva miscari ale bazinului imi aranjez ghiozdanul in spate, care da sa cada, si le “ordon” picioarelor in ce directie trebuie sa mergem. In timp ce astept cardul de masini sa treaca si sa se faca verde la semafor, sa pot trece de partea cealalta a drumului, copacii din parc au inceput sa se miste, vantul ii scutura de frunzele uscate care le acopereau ramurile si crengile imbatranite. Frunzele de un maro caramiziu cadeau usor si se depuneau pe pamantul brazdat pe ici pe colo cu cate un petic de iarba scurta si rara. Intr-un final s-a facut verde si pentru pietoni, o gloata de oameni au inceput sa ma impinga si sa ma dea la o parte din calea lor. Probabil le stateam in drum, un baiat singur, el si ghiozdanul lui pe centrul bordurii care delimita zona sigura de sosea. Ce le pasa lor? Imi incep si eu traversarea cu pasi grabiti ca sa evit culoarea rosie la semafor cand inca sunt pe sosea. Ajuns din nou intr-o zona sigura (sigura pentru mine ca pieton si atat) imi ridic usor privirea catre copacii ce alcatuiesc parcul din fata mea, involuntar pasesc inainte fara sa ma gandesc ce aveam sa vad in curand..
Va urma.
