Umblam la greutate, iar

In ultimele doua saptamani am testat efectul bauturilor carbogazoase (sucuri) asupra organismului meu, zilnic consumand intre 350-700 ml de bauturi cu acid. Este plin internetul de filmulete si articole ce dezbat efectele negative ale consumului regulat de bere, suc acidulat sau apa minerala. Am luat cateva kilograme in greutate si de multe ori ma simteam balonat, curiozitatea are pretul ei. Am oprit saptamana trecuta acest experiment si am inceput faza a doua: renuntarea la cateva kilograme. Am scris in trecut articole (primul, al doilea, al treilea) despre incercarile mele de a scapa de kilogramele in plus, dar cumva mancarea este atat de buna si viata este usoara cand stai la calculator ore in sir. Ca orice provocare a trebuit sa-mi propun un termen limita si o greutate la care vreau sa ajung. Mi-am propus sa slabesc cel putin 5 kilograme in 10 zile, deja am slabit 3 kilograme in 4 zile. Metabolismul meu este rapid in ambele directii, adica ma pot ingrasa foarte repede, dar la fel de repede pot slabi.

Fara sa o mai lungesc inutil trec direct la recomandari pentru cei care vor sa slabeasca in perioada asta, vine vara si toti vrem sa mergem la plaja sau sa ne simtim mai bine, da? Dar inainte de a incepe lista lunga de recomandari vreau sa mentionez un lucru: majoritatea acest recomandari sunt pentru o viata sanatoasa si o dieta echilibrata, asa cum este zicala “sanatos la interior si la exterior”. De urmatorul lucru sunt foarte sigur: daca iti pui in minte sa slabesti, pentru ca asta vrei si este strict alegerea ta, atunci nimic nu iti va sta in cale. Tu alegi momentul, tu iti cunosti corpul cel mai bine si e de datoria ta sa asculti ce are de spus.. organismul.

Pentru barbati

Intr-un final te-ai decis ca este momentul sa incepi o cura de slabire. Sigur esti motivat suficient de bine, da? Pentru ca o data cu inceperea dietei, vei face cateva mici sacrificii, dar gandeste-te la efectele benefice obtinute si la sanatatea ta. Iata ce trebuie sa respecti, zi de zi:

1. dormi cele 7-8 ore pe noapte – degeaba apelezi la cea mai buna dieta de slabire, daca nu aloci orele necesare pentru odihna (7-8 ore/noapte). Sigur ca poti slabi si daca dormi doar 3-4 ore pe noapte, dar pana la un punct. Corpul va inceta sa mai reactioneze, daca tu il privezi de somn, pentru ca organismul isi tine rezervele adipoase (in loc sa scapi de ele) pentru a satisfice nevoile corpului.

2. alimentatia bine pusa la punct – nu te voi menaja spunandu-ti ca exista o reteta miraculoasa care se poate aplica cu succes la toata lumea. Un bun pont ar fi sa tii o dieta potrivita cu grupa ta sanguina. Nutrientii de care ai tu nevoie, pentru ca ai grupa B3, nu se aplica si la cei cu grupa A2. Exista articole pe internet care explica cum sta treaba cu regimul alimentar in functie de grupa sanguina. Exista totusi cateva reguli general aplicabile.

Ai voie sa mananci:

– aprox. 500 gr. de legume zilnic (rosii, ardei rosu gras) si 400 gr. fructe (cel putin un fruct rosu);

– consuma saptamanal 2-3 portii de peste (inabusit sau la gratar);

– evita prajelile de orice fel;

– alege grasimi nesaturate, dar in cantitati mici: uleiuri vegetale, nuci, alune, migdale;

– consuma zilnic fibre, cel putin 38 gr.

– incearca sa introduci in meniul zilnic cereale integrale, aprox. 150 gr. (paste din grau dur, ovaz sau orez brun);

– ia-ti cele 4700 mg de potasiu zilnic, din legume, fructe, peste sau lapte;

– tine cont ca vitaminele necesare organismului sunt: A, B, C, D, E si mineralele: calciu, magneziu, proteine si celuloza.

Important: orice ar fi, nu sari peste micul-dejun. Ia cina pana in ora 20:00 si consuma cei 2 litri de apa pe zi. Introduce in dieta ta: ceaiul verde sau negru, neindulcit, de 3 ori pe zi. Nerecomandat cardiacilor. Ceaiul iti va oferi energia maxima de care ai nevoie si te va ajuta garantat sa arzi mai repede grasimile din corp.

Renunta la urmatoarele produse:

– mancarurile tip fast-food / junk-food;

– bauturile carbogazoaze;

– dulciuri, cartofi, cereale ultraprocesate, mezeluri;

– fructe cu o cantitate mare de zahar in ele: struguri, banane, prune, smochine.

3. fa miscare (sport) – daca ai programul incarcat sau muncesti prea mult si ajungi rupt de oboseala acasa ii bine, daca ai timp sa iesi la o bere cu amicii, chiar si la 10 seara in timpul saptamanii, ora aia mai bine ai petrece-o la sala de forta sau pedaland o bicicleta in parc. Cheama-ti prietenii si schimbati barul cu sala de sport sau miscarea in natura, sub orice forma: fotbal, volei, tenis de camp (sunt destule sporturi). Alterneaza antrenamentele cardio cu cele de forta. Inainte de antrenament nu consuma carbohidrati, in felul asta iti vei forta corpul sa arda mai multe grasimi. Dupa antrenament este important sa consumi aminoacizi (aproximativ 40 grame) pentru a-ti dezvolta masa musculara. Daca vrei sa iti maresti masa musculara, dar in acelasi timp sa slabesti, ai mare grija la dieta pe care o vei tine. Documenteaza-te bine.

Pentru femei

Anumite reguli recomandate barbatilor se aplica si la femei, daca doresti sa slabesti rapid. Inainte de a incepe orice dieta, tine cont de grupa sanguina pe care o ai si ia in considerare activitatile pe care le ai de facut in fiecare zi. Sunt femei care stau 8 ore pe zi la birou, iar asta inseamna un consum mai mic de calorii si mai mult sport. Si mai sunt femeile care stau in picioare 8-10 ore pe zi la munca si obisnuiesc sa manance pe fuga sau deloc. Dar mananca seara, cand ajung acasa. Cine doreste sa slabeasca rapid, cu siguranta se va organiza temeinic indiferent de ocupatia sa.

Reguli importante de urmat:

1. dormi cele 7-8 ore pe noapte.

2. mananca de 5 ori pe zi, la ore fixe.

3. cantitatea de alimente consumata la fiecare masa trebuie sa incapa intr-o palma. Exemplu: cat incape in 2 pumni inclestati: salata, rosii, castraveti, fasole verde, sparanghel si alte legume; mure, capsune, mar, pere, ananas sau de dimensiunea unei palme: fructe de mare, peste, curcan (doar pieptul).

4. tine cont de proteinele, carbohidratii si caloriile consummate la fiecare masa. Ai voie sa consumi maxim 1200 calorii pe zi.

5. sportul trebuie practicat zilnic, cel putin 30 minute: exercitii usoare de pilates, inot, plimbari prelungite in natura sau cu biciclea. Masajul este de asemenea important, pentru ca te ajuta sa scapi de grasimea inestetica de sub piele.

Sunt interzise:

– mancarea tip fast-food / junk-food;

– mezeluri, carne de porc, vita;

– paine, produse de panificatie, de patiserie;

– unt, branzeturi grase;

– smochine, banane, prune;

– dulciuri, cafea, sucuri carbogazoase, energizante etc.

Recomandari pentru meniuri: supe-creme de legume, somon la abur, creveti, legume fierte sau crude, omleta, iaurturi, salate de fructe, muguri de pin, seminte de in, migdale, fructe de goji, alune de padure, condimente in cantitati moderate si ulei de masline extra-virgin. Pentru hidratare alege apa plata si ceaiul verde neindulcit (cel mult 2 cani pe zi).

Stiu, este o lista lunga de detalii de luat in considerare cand schimbam regimul alimentar, dar la final o sa vedeti ca a meritat sacrificile facute. Astept parerile voastre daca veti incerca aceste recomandari sau daca aveti completari sau retusari 🙂

Ps. in partea a doua (la sfarsitul saptamanii) o sa va povestesc ce am facut pentru a scapa de cateva kilograme.

Sursa imaginii: angryjogger.com

4 thoughts on “Umblam la greutate, iar”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.