Veritasaga, concert de cacao

Dupa cum bine stiti, sau poate nu, aseara 23 februarie a fost mare concert Veritasaga, in Rockoteca. Daca va intrebati cine “este” indivizii, sunt o trupa de underground Hip-Hop de prin minunata Romania. Nu ca as fi eu mare fan al acestui curent, dar m-a batut cineva la cap, si am zis bine hai fie, mergem, vedem si noi lume noua, socializam, ascultam niste muzica, na, iesim din casa. Si ne-am dus. Pe afis se oscila ca oamenii sa fie acolo la ora 21, bun, hai sa mergem si noi de la inceput sa nu cumva sa pierdem ceva.

Ne-am gandit noi ca nu o sa inceapa la ora scrisa dar am zis ca o sa intarzie maxim o jumatate de ora, o ora. Dar nu, dupa ce am asteptat 3 ore intr-un fum pe care puteai sa-l tai cu cutitu, pe scena urca un “unu”, nu ma intrebati cum il chema ca nu mai tin minte exact, ceva de genu: Martor Ocular, cred, daca gresesc sa nu sariti sa dati cu pietre, nu m-a interesat prea mult omuletu. Eu ma dusesem pentru Veritasaga. In fine, pe la ora 24 au binevoit si baietii nostrii sa urce pe scena. In afara de faptul ca sonorizarea este foarte proasta in Rockoteca, oamenii deja erau cam plictisiti de atata asteptat si de atata inhalat fum. Ce m-a amuzat foarte tare, copii care se agitau pe langa scena in momentul in care canta cel singur, Martoru Ocular, despre vremurile bune ’97-’98. Lucru care pe mine personal m-a amuzat la culme pentru ca stateam si ma gandeam cati din cei de fata stiau ce e aia muzica hip-hop, si underground, pe atunci. Si ca sa fie totul si mai stresant, era unu cocotat pe scena langa platane, cu un aparat foto ultra performant, care facea poze (probabil era de la ei), nu ca facea poze era problema, ci blitul lui, care de fiecare data ajungea la mine in ochi, ranindu-mi retina cu fiecare poza. In fine, ne-am plictisit noi pe la vreo 00:30 si ne-am decis sa ne miscam fundurile care incotro.

Iesind afara, am tras adanc aer in piept, mare schimbare de la fumul dinauntru, si mergand agale catre taxi, prietena cu care eram imi spune suparata ca dupa ce ca au intarziat nici nu canta melodiile ei preferate. Moment in care patronul acelui mirific local graieste: “Asa se face la concerte”. Da, sunt sigura de asta, se intarzie 3-4 ore. Inteleg sa fi fost din cauza traficului sau a vremii, dar baietii nostrii in toate acele 3 ore, au stat frumos la masa jucandu-se pe telefon. Ce sa le faci? In fine, alta data nici ca ma mai duc, macar de m-as fi distrat cat am asteptat acolo, dar, eh, asta este. Daca nu ati apucat sa mergeti bucurati-va, n-ati pierdut nimic.