Viata are felul ei interesant de ati prezenta din cand in cand cate un lucru frumos. In situatia de fata mi-a fost dat sa-mi cunosc, in carne si oase, varianta mea feminina. Partea interesanta este ca ne stiam de jumatate de an, lucram pentru acelasi client, dar nu avea habar ce surprize ne rezerva viata.
Credeti in coincidenta sau totul pare sa se intample la momentul potrivit? Sunt de parere ca intalnim oameni noi atunci cand suntem pregatiti sa-i intalnim si cunoaste. Intr-un moment specific din viata cand anumite intamplari ne zdruncina sau schimba perceptia asupra anumitor lucruri. Altfel probabil am trece unul pe langa celalalt neobservati. Ce povestesc acum s-a intamplat fix acum un an de zile, pe vremea aia inca locuiam in Cluj-Napoca si lucram pentru o companie internationala ce avea unul dintre sedii in orasul mai devreme mentionat. Intr-o discutie banala pe Skype, in scop de serviciu, o intrebare a facut diferenta. Am inceput sa schimbam email-uri zilnic realizand cate lucruri avem in comun si cat de asemanatori suntem. Desigur, fiecare a crescut in medii diferite, dar simteam si intelegeam ce povestea celalat din amintiri de parca eram noi insine.
Usor, usor am inceput sa vorbim pe Skype si email-uri zilnic. Diferenta de fus orar a fost o provocare pentru amandoi si ne amuzam cand trebuia sa comunicam prin email-uri in interes de serviciu impreuna cu alti colegi de munca sau clienti. Doar noi doi stiam de “aventura” asta care ne-a apropiat destul de mult incat visam cu ochii deschisi momentul cand ne vom cunoaste personal. Chiar daca ne desparteau mii de kilometri si un ocean, pana la urma tot ne-am vazut si am locuit impreuna o perioada. Si a fost frumos si constructiv, fiecare a avut ceva de invatat de la celalalt. De multe ori unul facea o greseala pe care celalat obisnuia sa o faca in trecut si invers. In felul asta am invatat cum se simteau ceilalti in compania noastra. Recunosc ca au fost lectii dure, am invatat amandoi ca deseori raneam oameni fara sa ne dam seama.
Totusi suntem oameni si gresim in continuare, probabil imperfectiunea ne face atractivi. Fiecare a avut asteptarile lui si la un moment dat aceste asteptari au ajuns sa fie diferite. Este normal si firesc sa te atasezi de cineva emotional cand exista atatea asemanari. Dar fiecare om are istoria lui, o intreaga lista de oameni din trecut care i-au facut bine sau rau. Pe baza acestar trairi din trecut se ghideaza in prezent si viitor. Probabil am fost naiv crezand ca este perfecta, dar intr-un final s-a dovedit a fii om la fel ca mine. Dar imi place sa cred ca fiecare experienta ma invata ceva, iar daca nu invat lectia acum voi trece iar prin aceasi intamplare pana invat ce am de invatat.
Fiecare si-a continuat cursul vietii, in jumatate de an am vorbit de doua sau trei ori. Cel care a impus distanta am fost eu, ca un raspuns la anumite intamplari si actiuni care m-au dezamagit. Dar continui ocazional sa ma intreb ce mai face, daca ii este bine si prin ce tari a mai calatorit. Stiu ca acest lucru este reciproc, a incercat de cateva ori sa ma contacteze.
Distanta asta nu poate continua la nesfarsit, la un moment dat vom continua sa vorbim iar.
