Vorbe si trairi

Vorbim mult si ascultam mult prea rar, iar cand o facem e doar pentru a ne structura cat mai bine contra-argumentarea. Spunem lucruri dragute si suntem banuiti ca suntem rautaciosi. Spunem adevaruri si suntem acuzati de nebunie. Vorbim despre prietenie si ni se intoarce spatele, pronuntam cuvantul “iubire” si se aud rasete.

Si totusi exista oameni care viseaza la seri petrecute in bratele persoanei dragi, la saruturi furate in ploaie, la plimbari prin oras sub luna plina. Mai exista oameni care stiu cum se simte o flacara in piept, ce instantaneu iti incalzeste si sangele, in momentul in care ti se spune “te vreau”. Nelinistea.. Intrebarile.. Pofta si calea spre pierderea ratiunii..

Nu o sa incetez niciodata sa admir oamenii care stiu sa-si atinga buzele si inimile in acelasi timp.. Si vreau sa fiu si eu asa.. Sa stiu cum e sa aduc dimineata cuiva, sa spun in fiecare seara o mica rugaciune pentru cineva, sa-i constriesc scari spre rai din petale de trandafir, sa-i scot hainele ude dupa ce ne-am plimbat prin ploaie si sa-l incalzesc cu trupul meu, sa nu trebuiasca sa astept nicio clipa sa-i spun ca lipsa lui ma innebuneste, sa fiu nebuna si sa ma iubeasca pentru asta, sa cantam impreuna si sa nu mi se para ridicole toate micile dovezi de dragoste, sa nu mai cataloghez drept clisee ieftine tot ce tine de trairi intense si parfum, ori mangaieri si saruturi.. Atat.